Sibiu: Comisia de Acord Unic pentru autorizații de construire

M Alex
By
5 Min Read

Comisia de Acord Unic, aprobată la Sibiu pentru avizele de construire

Consilierii locali ai municipiului Sibiu au votat, în unanimitate, înființarea Comisiei de Acord Unic (CAU), prin care cei care vor să construiască își pot obține avizele necesare printr-un singur dosar, depus electronic. În aceeași ședință extraordinară, desfășurată marți după-amiaza, Consiliul Local a adoptat și un nou regulament pentru Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism (CTATU), aplicabil de la 1 ianuarie 2027. Ambele hotărâri au fost necesare ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026).

CAU funcționează permanent, sub coordonarea arhitectului-șef al municipiului, și analizează dosarele pentru autorizații de construire, de desființare și pentru planurile urbanistice de detaliu. Procedura este opțională. Documentația se depune digital, semnată electronic, iar secretariatul o transmite simultan tuturor avizatorilor din certificatul de urbanism. Comisia emite acordul unic, care centralizează avizele. Reuniunile au loc doar când condițiile unui avizator le influențează pe ale altora. „CAU nu se substituie competenței legale și răspunderii fiecărui emitent de aviz sau acord”, se arată în regulament.

Din comisie fac parte specialiști din Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Primăriei Sibiu, reprezentanți ai Apă-Canal, Distribuție Energie Electrică România – filiala Sibiu, Delgaz Grid, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică, alți administratori de utilități urbane și alte instituții emitente de avize.

Termene fixe pentru verificare și emitere

Secretariatul verifică dosarul în cel mult cinci zile lucrătoare și anunță solicitantul dacă lipsesc documente. Din momentul completării, avizatorii au cel mult 30 de zile calendaristice pentru a emite avizele. Fiecare poate cere clarificări o singură dată, iar solicitantul are 60 de zile pentru răspuns, altfel procedura se reia. După completare, avizatorul are 15 zile pentru decizie. Dacă o instituție nu răspunde în termen, avizul se consideră acordat tacit, cu excepția instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Avizele emise după invocarea aprobării tacite nu mai produc efecte juridice. Termenul pentru autorizația de construire se calculează de la data acordului unic.

Taxele pentru avize se plătesc prin ghiseul.ro, iar banii ajung la instituțiile emitente în cel mult 24 de ore. Consiliul Local urmează să stabilească, printr-o hotărâre separată, o taxă specială pentru emiterea acordului unic. Reprezentanții instituțiilor nu primesc indemnizație. După șase luni, arhitectul-șef va prezenta un raport privind funcționarea comisiei.

Îndoieli privind funcționarea comisiei

Consilierul local Sebastian Forir, inginer șef în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu, a semnalat că instituțiile care trebuie să aloce specialiști sunt în dificultate. „Pe cine să trimită instituțiile? Posturile sunt blocate, bani nu sunt, dar ni se impune și formarea altor comisii”. Secretarul municipiului, Dorin Nistor, a arătat că legea include obligativitatea alocării de specialiști. Legislația prevede plata a 250 de lei pe ședință, dar nu mai mult de 1.000 de lei pe lună, către specialiștii cooptați. Aceste sume nu pot fi plătite reprezentanților instituțiilor publice, a atras atenția Forir, care a exprimat îndoieli privind funcționalitatea comisiei.

Dorin Nistor crede că termenele fixe ar trebui să fie în favoarea cetățenilor. „Termenele sunt destul de scurte, iar când sunt neconformități, dosarul se întoarce la solicitant. Însă același Cod arată că neconformitățile pot fi indicate o singură dată. Dacă sunt acoperite și apar ulterior alte neconformități, se întrunesc membrii Comisiei și le aplatizează. Sperăm să asigurăm o fluență în activitate”, a arătat secretarul municipiului.

CTATU, reguli noi din 2027

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism analizează documentațiile de urbanism și formulează concluzii care îl ajută pe arhitectul-șef să emită avizul de inițiere pentru planurile urbanistice zonale și avizul tehnic. Comisia nu aprobă documentații și nu emite autorizații. Vechiul regulament, adoptat în 2025, se abrogă la 31 decembrie 2026. Noul regulament stabilește că o concluzie se adoptă prin vot deschis, cu majoritatea membrilor prezenți, iar ședința are cvorum dacă participă mai mult de jumătate din membri. Autorii unei documentații nu pot participa la decizie. Membrii primesc materialele cu cel puțin trei zile lucrătoare înainte de ședință, iar întâlnirile pot fi fizice, online sau mixte. Pentru avizul de inițiere, termenul este de cel mult 30 de zile calendaristice de la solicitare, iar acest aviz nu poate fi considerat emis tacit.

Share This Article