Cristian Lupeș contestă în instanță suspendarea din funcția de manager al Filarmonicii Sibiu
Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, a atacat în contencios administrativ decizia de suspendare a contractului său de management, chemând în judecată Consiliul Județean Sibiu și pe președinta acestuia. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu pe 28 septembrie, la aproximativ trei săptămâni după ce contractul i-a fost suspendat. Până în prezent, dosarul nu a primit un termen de judecată.
Lupeș figurează ca parte vătămată în proces, în timp ce pârâți sunt Consiliul Județean Sibiu și președinta instituției. Managerul nu a răspuns solicitărilor de a explica motivele care l-au determinat să deschidă acest proces. Într-un comunicat transmis anterior suspendării, reprezentanții Filarmonicii apreciau că trimiterea în judecată a managerului pentru infracțiuni de corupție nu constituie un temei legal, administrativ sau contractual care să justifice schimbarea conducerii, precizând că o astfel de situație nu produce efecte asupra raportului de management.
Între timp, noua conducere a Filarmonicii de Stat Sibiu a anunțat continuarea colaborării cu dirijorul Cristian Lupeș, care, începând cu stagiunea 2026–2027, își va concentra activitatea asupra componentei artistice și dirijorale. Decizia a fost prezentată ca un răspuns la dorința instituției de a consolida latura dirijorală.
Procesul violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev poate începe pe fond
Cu trei zile înainte ca Lupeș să înregistreze acțiunea la Tribunalul Sibiu, aceeași instanță a judecat în apel contestațiile formulate de violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev împotriva rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă. Tribunalul a respins definitiv toate criticile invocate, astfel că procesul pe fond poate începe.
Samodaiev, soț al liderei sindicatului din cadrul Filarmonicii, a fost una dintre principalele voci care au cerut demisia lui Lupeș în ultimii ani și a fost concediat laolaltă cu alți sindicaliști. Potrivit rechizitoriului, pe 14 mai 2025, în timpul unei ședințe de negociere a contractului colectiv de muncă desfășurate în biroul directorului economic al Filarmonicii, acesta l-a îmbrâncit pe Cristian Lupeș în momentul în care managerul încerca să părăsească încăperea. Victima a căzut și a suferit leziuni la coloana vertebrală care au necesitat 20-25 de zile de îngrijiri medicale, conform actelor depuse la dosar.
În etapa de cameră preliminară, Samodaiev a cerut restituirea dosarului la parchet, susținând că dosarul a trecut la un alt procuror fără un act justificativ, că nu a avut timp să-și pregătească apărarea după schimbarea încadrării juridice și că nu i s-au comunicat documentele medicale obținute de anchetatori. A contestat și calitatea polițistului care a efectuat cercetarea, lipsa înregistrării audio-video a audierii victimei și modul în care a ajuns la dosar filmarea realizată de un martor cu telefonul. Toate aceste critici au fost respinse definitiv de Tribunalul Sibiu.
Un detaliu reieșit în faza de cameră preliminară arată că procurorii au deschis dosarul penal pe numele lui Samodaiev nu doar în urma plângerilor penale depuse de reprezentanții Filarmonicii, ci și pe baza unui denunț penal formulat de conducerea Consiliului Județean Sibiu.
