Rășinari sărbătorește sâmbătă „Ziua Tinerilor din Mediul Rural”. Concert Celia

M Alex
By
3 Min Read

Rășinari găzduiește sâmbătă „Ziua Tinerilor din Mediul Rural”. Celia va susține un recital

Comuna Rășinari va fi gazda unei noi ediții a „Zilei Tinerilor din Mediul Rural”, eveniment programat sâmbătă, 26 septembrie, cu începere de la ora 17, în centrul localității, în zona Căminului Cultural și a Centrului de Tineret Rășinari.

Organizatorii au pregătit o serie de activități cultural-artistice care îi implică pe tinerii din Rășinari și din împrejurimi. Potrivit reprezentanților evenimentului, scopul este de a le oferi tinerilor și voluntarilor atât posibilitatea de a se exprima pe scenă în fața comunității, cât și un cadru organizat pentru a petrece momente de voie bună alături de persoane de vârsta lor.

„Ziua Tinerilor din Mediul Rural” este un festival național aflat la a patra ediție, care promovează participarea tinerilor în comunitățile lor. Evenimentul face parte din programul European Youth Village, un proiect european care vizează dezvoltarea ecosistemului de tineret rural și creșterea implicării tinerilor din sate în procesele decizionale. În cadrul festivalului, tinerii pot organiza diverse activități, contribuind astfel la transformarea satelor în locuri mai prietenoase.

Ediția din acest an este implementată în cadrul proiectului „RITM UP”, derulat de Guvernanța European Youth Village (Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și Asociația pentru Dezvoltare Activă), cu sprijinul financiar al programului Erasmus+ al Uniunii Europene. Activitățile se adresează tinerilor cu vârste între 13 și 30 de ani din mediul rural.

Programul artistic va debuta la ora 17 și va include reprezentații ale tinerilor artiști locali și ale invitaților: dansatori, instrumentiști, soliști, interpreți de folclor și muzică ușoară. Pe scenă vor urca Ansamblul Călușerii din Rășinari, Grupul de Fluierași din Rășinari, Bogdan Berindei, Gușterițean Nicolas, Poplăceanu Valentin și Fleschin Claudiu la saxofon, Gligor Denis la orgă, solistele de muzică populară Natalia Blezu, Băcilă Diana și Omotă Andreea, formația de dans M&M a Casei de Cultură a Studenților Sibiu, Trupa Dance Art Fusion a Clubului Copiilor Cisnădie, Cânean Antonia Nicoleta cu un moment de dans spider și Tărean Melissa la chitară și voce.

De la ora 19, artista Celia va susține un recital special.

Evenimentul este finanțat de Primăria Comunei Rășinari în cadrul Agendei Culturale 2026, prin Asociația Dram Center 07 Sibiu. Organizatorii manifestării sunt Asociația Dram Center 07 Sibiu și Centrul de Tineret Rășinari.

Centrul de Tineret Rășinari se concentrează pe educația tinerilor prin activități de informare, consultanță și, în special, educație nonformală.

Share This Article