O viață dedicată filateliei: Nicolae Salade și exponatele rare aduse la Sibiu
Zeci de colecții de filatelie din întreaga țară, dintre care zece au fost premiate cu aur la nivel mondial, pot fi admirate în aceste zile la Biblioteca ASTRA din Sibiu. În spatele expoziției vernisate vineri se află luni de pregătire și pasiunea de o viață a lui Nicolae Salade, președintele Asociației Filateliștilor din Sibiu, funcție pe care o ocupă din anul 1993.
De la schimburile dintre bănci la o carieră în filatelie
Nicolae Salade a condus Școala „Regina Maria” timp de aproape 25 de ani și este pasionat de filatelie încă din 1965, pe când era copil. În acea perioadă, schimburile de timbre pe sub bancă erau o practică răspândită printre elevi. Dacă majoritatea colegilor săi de generație au renunțat la colecționare odată cu trecerea anilor, Nicolae Salade a fost printre puținii care au continuat această pasiune.
Filatelia, dincolo de aparențe
Privită din exterior, o expoziție poate părea doar o înșiruire de plicuri și timbre vechi în rame. În realitate, explică Nicolae Salade, filatelia înseamnă în primul rând pasiune și o căutare continuă. Președintele asociației subliniază că un exponat nu presupune doar lipirea unor timbre la rând pe o foaie. Totul pornește de la o temă clar aleasă, urmată de căutarea materialelor potrivite: timbre, ștampile sau scrisori circulate în epocă. Pentru textele explicative de pe fiecare panou este necesară documentarea în cărți și arhive. Piesele vechi se găsesc din ce în ce mai greu, iar cu cât sunt mai rare, cu atât valoarea exponatului crește.
Proiectul dedicat berzei albe
Când vine vorba despre propria colecție, Nicolae Salade preferă poveștile vii. Unul dintre proiectele recente la care a lucrat cu migală este dedicat berzei albe. De la arealul geografic, hrană și sunete, până la traseele de migrație și legenda populară că pasărea aduce copiii, proiectul i-a adus o bucurie care i se citește în privire filatelistului.
Păltiniș, exponatul cu 32 de medalii de aur
În spatele expoziției de la Sibiu se află două luni de muncă zilnică, începută din luna iulie, odată cu obținerea finanțării prin agenda culturală a Primăriei. A fost nevoie de o mobilizare continuă pentru a convinge colecționari din toată țara să trimită la Sibiu unele dintre cele mai valoroase piese pe care le dețin. Vedeta evenimentului este o colecție rară dedicată stațiunii Păltiniș, alături de Bistra și Măgura, care a câștigat 32 de medalii de aur la expoziții internaționale.
„Sunt unicate, rarități de o valoare inestimabilă. Unii se feresc să le scoată din casă de frică să nu se piardă, dar prietenii noștri le-au încredințat cu drag. Iar plăcerea noastră este tocmai aceasta, să le vadă lumea”, a declarat Nicolae Salade.
Patru repere din istoria Sibiului marcate prin expoziție
Expoziția Națională de Filatelie rămâne deschisă publicului pe tot parcursul săptămânii viitoare la Biblioteca Județeană ASTRA, iar accesul este gratuit. Ediția din acest an aduce zece colecții distinse cu medalii de aur la nivel mondial și marchează patru momente importante din istoria Sibiului: 165 de ani de la înființarea Asociațiunii ASTRA și a bibliotecii, 540 de ani de la înființarea Universității Săsești, 475 de ani de la stabilirea inventatorului Conrad Haas în oraș și 200 de ani de la construirea noului acoperiș al Turnului Sfatului.
Materiale comemorative pentru vizitatori
Pentru public, asociația a pregătit plicuri comemorative cu ștampile speciale, o insignă, o medalie, un carton filatelic semnat de Vasile Valentin Gonea și două modele de cărți poștale tipărite în câte 200 de exemplare, oferite gratuit vizitatorilor care doresc să le scrie și să le expedieze celor dragi oriunde în lume. Fiecare participant a avut ocazia să trimită cărți poștale oriunde în lume.
