Varza românească, disponibilă în piețele din Sibiu până în jurul datei de 10 noiembrie
Sezonul verzei este în plină desfășurare în piețele agroalimentare din Sibiu, iar oferta este asigurată exclusiv cu varză românească, comercializată atât de producători, cât și de operatori economici. Potrivit reprezentanților Piețe Sibiu, vânzarea verzei de sezon va continua până în jurul datei de 10 noiembrie, conform estimărilor producătorilor și comercianților.
Producătorii aduc varză din Cașolț, Sibiu, Șura Mare și Perișani, localitate din județul Vâlcea, în timp ce operatorii economici aprovizionează piețele cu marfă din zone recunoscute pentru această cultură, precum Făget, Mârșani, Lungulețu și Viișoara.
Prețurile rămân la nivelul anului trecut
Un aspect important pentru consumatori este faptul că prețurile se mențin la nivelul celor de anul trecut, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă. În prezent, varza se comercializează la prețuri cuprinse între 1,5 și 3 lei pe kilogram, în funcție de calitatea produsului.
Astfel, sibienii pot găsi în piețele agroalimentare varză românească de sezon la prețuri comparabile cu cele din anul precedent, atât pentru consumul curent, cât și pentru pregătirea murăturilor pentru iarnă.
