Soare italian în Piața Mică: o seară la Cannoleria
În Piața Mică din Sibiu, acolo unde până nu demult a funcționat restaurantul Luna, s-a deschis de curând Cannoleria. Localul aduce în oraș o felie de Italia: pereți galbeni, mese cu fețe în carouri roșii și albe și muzică italiană veselă, care par să fi făcut un pact împotriva vremii de afară.
Când am ajuns, restaurantul era gol, la fel și terasa, pe care vremea nu prea te îndemna să stai. Localul este la început. În interior, privirea fuge de la oglinzile înalte la rafturile cu produse italienești, uleiuri picante și mirodenii. Un colț de magazin care te face să te gândești că poți lua Italia la pachet, mai ales că produsele au preț afișat.
Povestea casei stă înrămată pe perete, ca o diplomă de familie. El, Andrea Di Russo, este bucătar născut în Sicilia și crescut la Roma. Ea, Andreea, este din București și are mulți ani de publicitate în spate. S-au cunoscut în Italia, iar după 50 de zile au hotărât să se căsătorească. Au pornit cu un buget aproape inexistent, dar cu pinsa și cannoli siciliani în bagaj. Astăzi, Cannoleria este franciză, iar cremele de cannoli rămân „în familie”. Roșiile vin din Puglia, o zonă cu foarte mult soare, iar personalul trebuie să știe să explice conceptul.
Pinsa, nu pizza: o diferență care se simte la prima îmbucătură
La masă am ales o pinsa Napoli, la prețul de 58 de lei, ca să vedem ce se ascunde în spatele numelui. La prima vedere, seamănă cu o pizza alungită, dar diferența nu e doar de formă. Pizza are, de regulă, un aluat întins în disc, cu un centru mai subțire și margini care pot fi moi sau aerate. Pinsa romană are formă ovală, iar aluatul este făcut, în mod obișnuit, dintr-un amestec de făinuri, hidratat mai mult și lăsat la dospit îndelung. Rezultatul urmărit este un blat mai ușor, aerat în interior și crocant la exterior, semănător cu focaccia.
Varianta Napoli a venit tăiată în opt bucăți, cu sos de roșii, mozzarella și bucăți de anșoa, acel pește mic și sărat care și-a făcut simțită prezența fără să ceară voie. Gustul sărat și intens nu e pentru oricine, dar nici nu trebuie să fie. Pinsa a lăsat impresia unei rude a pizzei care a venit la masă îmbrăcată altfel, dar cu aceeași poftă de viață.
A urmat Lasagna alla bolognese, la 56 de lei, generoasă la sos, cu carne de vită și porc, beșamel și o ninsoare de Grana Padano deasupra. O porție din aceea care te face să regreți că ai început masa spunând „luăm doar ceva să gustăm”. Foarte bună, deloc uleioasă.
Desertul: cannolo sicilian și tartă cu lămâie
La desert, am ales un cannolo sicilian cu fistic, la 26 de lei, și o tartă cu lămâie, la 24 de lei, alături de cappuccino și cafea macchiato, comandate însă la început. Cannolo are coajă crocantă, cu bule, umplută pe loc cu cremă și presărată cu fistic. Se simte fisticul, desertul este bun, dar cumva nu i se poate da nota maximă.
More EV News
Tarta cu lămâie arată mai degrabă a prăjitură, dar nu pufoasă. Crema de lămâie este doar o dungă subțire între două straturi groase de aluat. Aici, recunoaștem, ne-am fi dorit mai multă lămâie și un aluat mai puțin înecăcios. A fost bună, dar a lipsit ceva.
Nota generală pentru felurile de mâncare a fost zece din zece. Nu plecăm însă cu verdictul că am descoperit Italia la doi pași de casă, ar fi prea mult după o singură vizită. Plecăm cu o experiență pe care a meritat să o povestim. Totul, cu tot cu cafele, a costat 203 lei. Doar că pe bon, în locul caffe macchiato-ului comandat, la 13 lei, a apărut un caffe latte, la 21 de lei. Opt lei în plus și un mic mister, pe care îl lăsăm nedezlegat.
