Facultatea de Inginerie a ULBS sărbătorește 50 de ani de la înființare

M Alex
By
3 Min Read

Facultatea de Inginerie din Sibiu aniversează 50 de ani de învățământ superior ingineresc

Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a sărbătorit 50 de ani de la înființare printr-o ceremonie care a reunit conducerea universității, foști decani, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai universităților tehnice din țară și ai unor companii din industrie.

Evenimentul a fost prezidat de prof. Maria Vințan, decanul Facultății de Inginerie. Printre participanți s-a aflat prof. Cristian Doicin, decanul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și președinte al ARACIS.

Ceremonia a prilejuit evocarea profesorilor și personalităților academice care au pus bazele învățământului ingineresc la Sibiu, precum și recunoașterea contribuției generațiilor de cadre didactice, cercetători, studenți și absolvenți. Un moment emoționant l-a constituit evocarea personalităților academice trecute în neființă, de ale căror nume se leagă începuturile învățământului ingineresc la Sibiu, în memoria cărora comunitatea a păstrat un moment de reculegere.

De la Facultatea de Mecanică la Facultatea de Inginerie

Facultatea și-a deschis porțile la 15 septembrie 1976, sub denumirea de Facultatea de Mecanică. În primii ani, dezvoltarea ei s-a sprijinit pe experiența unor cadre didactice venite din centrele universitare tehnice din Cluj-Napoca, București și Timișoara, precum și a unor specialiști din institute de cercetare și din industria românească.

Un moment decisiv a survenit în 1990, când facultatea a devenit Facultatea de Inginerie, parte a Universității din Sibiu. În primul an universitar al noii structuri, 1990–1991, au fost inaugurate cursurile a cinci facultăți, printre care și cea de Inginerie.

Oferta educațională actuală și legătura cu industria

În prezent, Facultatea de Inginerie gestionează 17 programe de licență și 14 programe de masterat, orientate spre competențe tehnice, inovare și aplicarea practică a cunoștințelor, în acord cu cerințele pieței muncii.

Reprezentanții facultății au subliniat, cu prilejul evenimentului, importanța colaborării dintre universitate și industrie în pregătirea viitorilor ingineri.

„Cu o tradiție construită prin perseverență și adaptare, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității «Lucian Blaga» din Sibiu își reafirmă angajamentul pentru educație de calitate, cercetare și inovare, precum și pentru dezvoltarea unor parteneriate durabile cu întreaga comunitate”, au transmis reprezentanții universității.

Share This Article