Patru avioane ultra-ușoare vor survola Fofeldea, comemorând o sută de ani de la moartea aviatorului Ioan Stoica
Patru avioane ultra-ușoare din cadrul Aeroclubului „Herman Oberth” Sibiu vor survola sâmbătă localitatea Fofeldea pentru a aduce un omagiu aviatorului Ioan Stoica, printr-un zbor în formație pregătit de piloți. Doi dintre piloții care vor fi la manșă deasupra localității sunt chiar din Fofeldea, păstrând astfel în viață memoria și moștenirea lui Stoica.
Survolarea face parte dintr-un eveniment menit să comemoreze o sută de ani de la accidentul fatal al lui Stoica, mecanicul și pilotul de avion care, alături de căpitanul Gheorghe Bănciulescu, încerca să stabilească un nou record în lumea aeronauticii internaționale: un zbor fără oprire de la Paris la București.
„Intenția noastră este să promovăm satul Fofeldea. Mai mult, vrem să promovăm personalitățile importante de aici și să le spunem povestea mai departe, dar și să le arătăm oamenilor că se poate și altceva. Vrem să îi inspirăm să caute educația”, a transmis Dragoș Lăpădat, reprezentant al Asociației Cordiana și organizator al evenimentului.
Comemorarea va începe sâmbătă de la ora 11:00 și va fi alcătuită dintr-o serie de manifestări. Fanfara Militară va intona imnul României, urmând ca apoi să aibă loc prezentarea drapelului de luptă, depunerea de coroane și slujba religioasă. Ulterior, va fi dezvelit monumentul renovat din centrul satului care este dedicat aviatorului.
Lăpădat spune că evenimentul face parte dintr-o acțiune mai amplă care își propune să comemoreze personalitățile importante care își au originile în Fofeldea și să aducă numele acestora în atenția publică.
Ioan Stoica a fost un aviator și mecanic de avioane născut la Fofeldea care s-a înscris voluntar în Armata Română în timpul Primului Război Mondial și a fost decorat în 1924 de regele României Ferdinand I.
Acesta a murit ca urmare a unui accident aviatic care a avut loc în Cehia, în 12 septembrie 1926, în timp ce încerca, alături de căpitanul Gheorghe Bănciulescu, să stabilească un nou record în lumea aeronauticii printr-un zbor fără oprire de la Paris la București.
