Coadă de patru ore la căminele studențești din Sibiu. „Nu mă mai întorc până la Crăciun”
Cazarea în căminele studențești din Sibiu a început astăzi, 24 septembrie, și se desfășoară până sâmbătă, 26 septembrie. Încă de la primele ore ale dimineții, în fața căminelor s-au format cozi lungi de tineri care așteptau să își preia camerele pentru noul an universitar. Înarmați cu răbdare, bagaje și multă cafea, studenții s-au așezat la rând dis-de-dimineață, iar unii au ajuns în oraș încă de ieri sau au plecat la drum în timpul nopții pentru a prinde un loc cât mai aproape de începutul rândului.
La ora 8:20, în fața căminului se formaseră deja cozi numeroase. Pentru un student, întregul proces de cazare — de la așteptarea la coadă până la verificarea și completarea dosarului și repartizarea într-o cameră — a durat aproape patru ore. Timpul de așteptare a fost și un prilej de a afla cum se pregătesc studenții pentru noul an universitar și ce înseamnă, de fapt, mutarea la cămin.
Cei care au ajuns de la ora 6:00 s-au cazat printre primii
Unii studenți au plecat la drum înainte de răsăritul soarelui. David, student la Inginerie în an terminal, cazat în căminul 1, a plecat la ora 1:00 noaptea din Drobeta-Turnu Severin și a ajuns în Sibiu la ora 6:00. A apreciat că, deși programul oficial al cazărilor era anunțat pentru ora 8:00, comisia a deschis ușile în jurul orei 7:30. La ora 8:00 era deja cazat, iar coada din spatele lui ajunsese la 60 de persoane.
Ioana a venit încă de ieri în Sibiu, împreună cu prietenul ei, sperând să stea cât mai puțin la coadă. A ajuns în fața căminului în jurul orei 8:00, însă și pentru ea cazarea a durat aproximativ patru ore. La ora 12:00, coada pentru cazarea în căminele 2 și 3 era încă numeroasă.
Bagajul se face în funcție de experiență
Bagajele studenților reflectă cel mai bine experiența anilor trecuți și distanța față de casă. David și-a făcut bagajele cu planul de a rămâne în Sibiu până la sărbători: „Nu mă mai întorc până la Crăciun”. A menționat că a adus încă de la început cărți, alături de laptop, cafea și haine.
La fel stau lucrurile și pentru Monica, studentă în anul doi la master. „În comparație cu anul I, acum am mai multe bagaje, pentru că știu exact de ce am nevoie la cămin și prefer să aduc toate lucrurile deodată decât pe parcurs”, a explicat tânăra.
La polul opus se află cei care au preferat să vină cu mai puține bagaje și să lase cumpărăturile pentru zilele următoare. Alexandru, student în anul III la Istorie, a venit din Brăila și spune că, momentan, și-a luat doar câteva haine de schimb.
Între mici nemulțumiri legate de timpul de așteptare, verificări de acte și nenumărate bagaje, prima zi de cazare a reunit prieteni și a readus în campusul din Sibiu agitația specifică începutului de an universitar.
