Legenda rochiei împărătesei Maria Tereza, păstrată de peste două secole în satul Scoreiu
În urmă cu mai bine de 250 de ani, locuitorii satului Scoreiu, aflați în lipsă de apă, au cerut împărătesei Maria Tereza permisiunea de a săpa un canal din râul Laița. Potrivit legendei transmise din generație în generație, au primit aprobarea, dar cu o singură condiție: albia canalului să nu fie mai lată decât rochia împărătesei.
Povestea a fost consemnată în urmă cu 12 ani de o elevă din Scoreiu, care o știa de la bunicii săi, în cadrul proiectului „Reporter în satul meu”, organizat de Biblioteca Orașului Avrig și coordonat de bibliotecara Maria Grancea.
„Legenda spune că scorenii au cerut împărătesei Maria Tereza permisiunea de a săpa un canal din râul Laița, care avea mai multă apă, pentru a alimenta vechea albie a satului, rămasă fără apă pe timpul acelei vremi. Scrisoarea a ajuns la Viena și a fost citită împărătesei de unul dintre secretari. Se spune că Maria Tereza proba o rochie în acel moment și, zâmbind, ar fi spus «Bine, să-l sape, dar să nu fie mai larg decât rochia mea»”, rememorează Maria Grancea lucrarea elevei.
Un sat vechi, cu prea puțină apă
Scoreiu este atestat documentar încă din 1392, sub denumirea de „Szkore”, și a avut de-a lungul timpului mai mulți boieri ale căror averi includeau joagăre și mori de apă. Problema a fost însă întotdeauna apa: albia râului Scorei seca de cele mai multe ori vara.
În lucrarea „Scoreiul – veche vatră românească în Țara Făgărașului”, profesorul Gavril Popa, fost director al școlii din localitate, amintește că în 1534 boierul Stanciu din Scorei „cumpără de la nobilul Oprea și fiul său Costea, jumătate din albia apei din Cârțișoara, ca să mâne apa spre moara lui ridicată pe apa Scorei, plătind pentru aceasta un cal și 12 găleți de grâu”.
Satul a crescut, iar odată cu el și nevoia de apă. „Are acest sat un pârâu cu o vale rea în care crește ceva pește alb și pe care boierii au două mori cu câte o piatră, de la care iau vamă o zecime”, se arată într-un document de conscripție al Scoreiului din 1664.
Dominația habsburgică nu a fost ușoară pentru satele locuite de români, a căror existență ca națiune nu era recunoscută oficial. Totuși, mânați de lipsa apei, sătenii din Scoreiu au apelat la împărăteasa Maria Tereza.
More EV News
Explicațiile legendei: rochia imperială ca unitate de măsură
Profesorul Gavril Popa oferă o explicație pentru felul în care s-a născut legenda. „Cum s-a ajuns la legenda atât de populară în Scoreiu, prin care împărăteasa Maria Tereza dăruiește un fir de apă de lățimea rochiei sale imperiale? Explicația ar fi următoarea, probabil scorenii s-au plâns de lipsa apei Gubernului Imperial din Transilvania, care-și avea reședința la Sibiu. În trecut se foloseau unități de măsură, care uneori erau luate după mărimea hainelor imperiale sau după lungimea pasului, a brațelor, a palmelor sau a picioarelor. Încă se folosește în unele țări «cotul», după lungimea antebrațului regelui. Cererea scorenilor, care era justă, ar fi fost satisfăcută de reprezentantul imperial la Sibiu, în numele împărătesei Maria Tereza, indicându-se dimensiunea rochiei imperiale”, scrie monograful satului.
O a treia variantă a poveștii o are părintele Andrei Todârcea, care a slujit timp de 43 de ani în biserica satului. „Scorenii, care au ales să treacă la religia greco-catolică au fost răsplătiți cu pământuri și cu dreptul de a folosi apa din râul Laița. Au săpat un canal lung de aproape 15 kilometri și au adus apa în sat, spre pământurile lor. Aprobarea menționa și o limită, anume, canalul trebuia să fie cât poalele unei fuste imperiale”, povestește acesta.
Disputa seculară cu satul vecin
Firul apei nu a despărțit doar hotarul dintre Scoreiu și satul învecinat Sărata, ci și pe locuitorii acestora. Nu de puține ori, apa era deviată prin canale săpate peste noapte în amonte și redirecționată către Sărata. „În seculara dispută pentru apă, scorenii argumentează dreptul lor asupra acestui canal, invocând darul împărătesei”, notează Gavril Popa.
Din 1983, satul are o rețea proprie de alimentare cu apă, alimentată din izvoarele din „Arinii Munteanului”, astfel că apa „împărătească” mai bucură acum doar sălciile de pe mal și cârdurile de gâște. Scorenii sunt însă și astăzi mândri de darul Mariei Tereza, chiar dacă acesta măsoară doar doi metri lățime, cât rochia pe care împărăteasa o purta în urmă cu două secole și jumătate.
