Prietenii Mocăniței caută 10.000 lei pentru depozitul din Cornățel și gara Alțâna

M Alex
By
2 Min Read

Asociația Prietenii Mocăniței strânge fonduri pentru salvarea patrimoniului feroviar de pe Valea Hârtibaciului

Asociația Prietenii Mocăniței a lansat un apel public pentru strângerea sumei de aproximativ 10.000 de lei, necesară finalizării a două proiecte de conservare a patrimoniului feroviar de pe Valea Hârtibaciului: refacerea vechiului depozit de lemn din gara Cornățel și a acoperișului gării din Alțâna.

Lucrările sunt realizate în parteneriat cu organizația Ambulanța pentru Monumente. „În această perioadă, alături de prietenii noștri de la Ambulanța pentru Monumente, lucrăm la două proiecte importante pentru salvarea patrimoniului feroviar de pe Valea Hârtibaciului: refacerea vechiului depozit de lemn din gara Cornățel și a acoperișului gării din Alțâna”, a transmis asociația.

Potrivit reprezentanților asociației, pentru ducerea la bun sfârșit a acestor lucrări este nevoie de strângerea a cel puțin 10.000 de lei. „Dacă apreciați ceea ce facem și vă doriți ca aceste clădiri să fie salvate și păstrate pentru generațiile viitoare, ne puteți sprijini printr-o donație. Orice sumă, indiferent de valoare, ne apropie de obiectiv”, au mai transmis aceștia.

Cei care doresc să sprijine proiectul pot face donații în conturile deschise la Banca Transilvania. Pentru donații în lei, contul este RO03 BTRL 0330 1205 S480 81XX, iar pentru donații în euro, contul este RO75 BTRL 0330 4205 S480 81XX. Codul SWIFT/BIC este BTRLRO22XXX.

Proiectul de la gara Cornățel face parte dintr-un demers mai amplu de reabilitare a monumentului istoric de pe linia Sibiu-Agnita, acolo unde Ambulanța pentru Monumente a început lucrările de reconstrucție a vechiului depozit, ridicat acum 110 ani.

Share This Article