Când răgușeala sau durerile de urechi necesită consult. Urechea se curăță singură

M Alex
By
5 Min Read

Răgușeala, nasul înfundat și durerea de urechi – când este momentul să mergi la medicul ORL

Răgușeala care persistă săptămâni la rând, nasul înfundat permanent și durerile de urechi sunt problemele cu care pacienții ajung cel mai târziu la medic. Medicul specialist otorinolaringologie Liliana Ermacov, de la Secția Clinică ORL a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică într-un set de răspunsuri publicate de spital care sunt semnele care nu trebuie ignorate și ce obiceiuri fac mai mult rău decât bine.

Cel mai clar semnal de alarmă ține de voce. Răgușeala are cauze banale în majoritatea cazurilor, de la suprasolicitarea vocii la profesori, cântăreți sau prezentatori, până la infecții virale ale căilor respiratorii superioare, laringită cronică, fumat, reflux gastroesofagian sau rinită alergică. Pot apărea însă și leziuni benigne ale corzilor vocale, precum nodulii, polipii sau chisturile, iar mai rar afecțiuni neurologice ori formațiuni tumorale ale laringelui.

Când răgușeala nu mai poate fi lăsată în așteptare

„Semnele de alarmă care impun prezentarea cât mai rapidă la medicul ORL includ răgușeala care persistă peste trei săptămâni, dificultățile la înghițire, senzația de corp străin în gât, tusea cu sânge, durerea persistentă sau apariția ganglionilor la nivelul gâtului”, arată dr. Liliana Ermacov.

Vestea bună este că, odată ajuns pacientul la medic, problema se rezolvă de cele mai multe ori. „În majoritatea cazurilor, identificarea și tratarea cauzei duc la ameliorarea simptomelor și la recuperarea vocii”, precizează medicul sibian. „Un consult ORL efectuat la timp permite stabilirea diagnosticului corect și inițierea tratamentului adecvat”, adaugă aceasta.

O altă problemă frecvent ignorată este nasul înfundat permanent. Polipii nazali sunt formațiuni benigne ale foselor nazale și ale sinusurilor paranazale, asociate cel mai frecvent rinitelor cronice alergice sau non-alergice, și se pot complica cu rinosinuzită. Obstrucția nazală avansează lent, până la blocarea totală a nasului, însoțită de secreții și de senzația de presiune în sinusuri.

„În lipsa tratamentului pot afecta serios calitatea vieții”, avertizează medicul ORL. „Tratamentul începe de obicei cu spray-uri cortizonice, iar în cazurile avansate poate fi necesară o intervenție chirurgicală”, explică dr. Liliana Ermacov. „Diagnosticul se pune printr-un consult ORL cu examinare endoscopică”, mai arată aceasta.

Igiena nazală, făcută corect

„Igiena nazală are un rol important în menținerea sănătății căilor respiratorii superioare și reprezintă una dintre cele mai simple metode de prevenire și ameliorare a simptomelor nazale”, subliniază medicul. „Nasul filtrează, încălzește și umidifică aerul pe care îl respirăm, iar o mucoasă curată funcționează mai eficient și se apără mai bine de infecții”, arată aceasta.

Metoda contează, însă, la fel de mult ca obiceiul în sine. „Cel mai sigur mod de a face igiena nazală este spălarea cu soluții saline, sub formă de spray sau prin lavaj cu irigator nazal”, precizează dr. Liliana Ermacov. „Se poate folosi și ser fiziologic sau apa fiartă și răcită – niciodată apă direct de la robinet”, atrage atenția medicul. „Nasul se suflă blând, câte o nară pe rând”, mai arată aceasta.

Procedura este utilă mai ales în perioadele cu alergii sau răceli, dar nu trebuie făcută în exces de persoanele sănătoase, fără simptome.

Bețișoarele, de evitat complet

Întrebată dacă urechile se pot curăța cu bețișoare, medicul răspunde categoric că nu. „Bețișoarele împing cerumenul (ceara din ureche) mai adânc, spre timpan, formând un dop, iar folosirea incorectă poate răni canalul auditiv sau chiar perfora timpanul”, explică dr. Liliana Ermacov.

Urechea nu are, de altfel, nevoie de intervenția noastră. „Urechea se curăță singură în mod natural – este suficient să ștergem doar zona externă, vizibilă, cu un prosop, după duș”, arată medicul. „Dacă apare senzația de ureche înfundată sau scăderea auzului, soluția sigură este un consult ORL”, adaugă aceasta.

Ce reduce riscul de infecții în sezonul rece

„Infecțiile respiratorii sunt mult mai frecvente în sezonul rece, însă riscul poate fi redus semnificativ prin câteva măsuri simple și eficiente”, arată medicul sibian. Pe listă se află spălarea frecventă a mâinilor, vaccinarea antigripală, mai ales pentru persoanele vulnerabile, evitarea aglomerațiilor în perioadele de vârf epidemiologic, aerisirea zilnică a locuinței și menținerea unei umidități adecvate în camerele încălzite, pentru că aerul uscat irită mucoasa.

La acestea se adaugă hidratarea, somnul suficient, alimentația echilibrată și evitarea fumatului.

Share This Article