Gușterland nu se deschide încă: Primăria explică ce lucrări se mai fac și cât durează
Complexul de Agrement Gușterland, unul dintre cele mai anticipate proiecte ale administrației locale, se apropie treptat de finalizare, dar sibienii vor trebui să mai aștepte pentru inaugurare. Termenul inițial de predare a fost ajustat, în principal din cauza întreruperii lucrărilor pe parcursul sezonului rece și a unor intervenții tehnice neprevăzute care au fost descoperite recent.
Gușterland include o zonă extinsă dedicată activităților în aer liber, precum sanie de vară, trasee pentru biciclete, tiroliene și alte facilități recreative, transformând un teren anterior neamenajat într-un punct de atracție pentru atât locuitorii orașului, cât și pentru vizitatori. Lucrările au debutat în luna iulie a anului 2024, iar în martie 2026, gradul de amenajare a proiectului a atins deja 95%.
„Lucrările de amenajare a Complexului pentru agrement și ecoturism Gușterland se desfășoară în proporție de 95%, iar pentru finalizare mai rămân de realizat instalația de tiroliană și amenajările de peisaj adiacent. A fost necesară relocarea traseului instalațiilor din cauza constrângerilor legate de cotele de fundare, ceea ce a impus o reproiectare a acestora. Este important de menționat că, din noiembrie 2025 până în martie 2026, lucrările nu s-au putut continua din cauza temperaturilor scăzute”, a declarat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Lucrările nu sunt gata în aprilie: „Termenul a fost ajustat”
Deși lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în aprilie, noul termen a fost extins cu aproximativ patru luni. „Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este începutul lunii aprilie 2026, dar va fi prelungit din cauza pauzei de iarnă în care nu au fost realizate lucrări. Această extensie a fost necesară și ca urmare a unor soluții tehnice care au apărut neprevăzute, corelate cu alte lucrări în zonă, cum ar fi eliberarea amplasamentului de rețele de energie electrică de către DEER Sibiu, care se află în diverse etape de implementare”, a adăugat Gligore.
Valoarea contractului pentru lucrările de amenajare a Complexului Gușterland se ridică la 65.576.932,07 lei. Deschiderea efectivă a Complexului va depinde de finalizarea lucrărilor extensive pentru eliberarea amplasamentului rețelelor electrice și de relocarea subterană a unei linii de electricitate de 110 kV, lucrare necesară solicitării emiterii avizului favorabil pentru amenajarea Complexului de către DEER Brașov. Pentru executarea acestei lucrări a fost demarată o procedură de atribuire distinctă, separată de contractul de amenajare a Gușterlandului.
Angajări pentru Gușterland
În paralel, Primăria Sibiu a început demersurile pentru angajarea personalului necesar operării acestui complex. În prima fază, se va solicita Instituției Prefectului alocarea posturilor, iar ulterior, un Memorandum va fi transmis Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru aprobarea angajărilor necesare.
