Răcire accentuată a vremii în județul Sibiu. Vineri plouă slab, iar maximele nu depășesc 16 grade
Vremea continuă să se răcească în județul Sibiu, iar pentru vineri, 23 octombrie, meteorologii anunță ploi pe arii restrânse, mai ales în cursul zilei. Pe crestele montane de peste 2.000 de metri sunt posibile, trecător, precipitații mixte.
Potrivit prognozei transmise de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, structură a Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 16 grade, iar cele minime între 2 și 6 grade.
Cerul va fi mai mult noros în timpul zilei și se va degaja treptat în cursul nopții. Cantitățile de apă acumulate acolo unde va ploua vor fi în general de 2-5 litri pe metru pătrat.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare, în special în zonele înalte de munte, unde vitezele vor atinge 55-65 km/h. Izolat vor fi condiții de ceață.
Valorile anunțate pentru stațiile din județ sunt următoarele: la Sibiu, maxima va fi de 15 grade, iar minima de 3 grade; la Dumbrăveni, maxima de 16 grade și minima de 2 grade; la Boița, maxima de 14 grade și minima de 5 grade; la Păltiniș, maxima de 9 grade și minima de 3 grade; la Bâlea Lac, maxima de 3 grade și minima de 1 grad.
Prognoza acoperă intervalul cuprins între vineri, 23 octombrie, ora 9:00, și sâmbătă, 24 octombrie, ora 9:00, și a fost transmisă de meteorologul Raul-Cristian Cioc.
