Raluca Turcan cere deblocarea legilor care protejează copiii pe rețelele sociale
Deputata PNL de Sibiu Raluca Turcan solicită PSD să deblocheze legile care protejează copiii pe rețelele sociale, aflate în prezent blocate la Camera Deputaților. Apelul vine în contextul incidentului de la Bistrița, în care un elev a rănit cu un cuțit un coleg și un profesor.
Într-o postare pe Facebook, Raluca Turcan afirmă că atacul de la Bistrița reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga societate. „Ce s-a întâmplat la Bistrița este semnalul de alarmă al unei societăți în care ura a ajuns să circule liber, de la tribuna Parlamentului până pe telefonul unui copil de 13 ani”, a scris deputata.
Potrivit acesteia, ura „este cultivată de toți cei care au făcut din ea strategie electorală”. „Partide precum AUR trăiesc, de fapt, din mesaje împotriva străinilor și a tuturor celor care nu se potrivesc în tiparul lor”, susține Turcan.
Liberala amintește de un deputat AUR, inculpat între timp pentru incitare la ură, care le cerea românilor să refuze comenzile aduse de livratori străini. Ea spune că, la o săptămână după acel mesaj, un livrator a fost lovit pe stradă în București, iar agresorul i-a strigat „du-te înapoi în țara ta”.
Raluca Turcan avertizează că minorii sunt expuși zilnic urii și radicalizării online, fără ca cineva să intervină la timp. „Cât mai stăm blocați în timp ce copiii noștri consumă ură și radicalizare online, de dimineața până seara, fără ca nimeni să-i intervină la timp? Algoritmii le servesc copiilor exact conținutul care îi învrăjbește, iar mulți reacționează abia când tragedia s-a produs”, a scris ea.
Deputata sibiancă este co-inițiatoare a legilor prin care minorii sub 16 ani ar putea folosi rețelele sociale doar cu acordul părinților. Proiectele au trecut de Senat, dar, spune ea, sunt blocate de prea mult timp în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților.
„Vom vedea dacă cei de la AUR, care se declară apărătorii familiei, le votează. Și vom vedea dacă PSD le deblochează sau le lasă să se prăfuiască, ca pe atâtea altele!”, a încheiat Raluca Turcan.
