Cuvântul „supat” și dezbaterea despre cum se schimbă limba română
Un cuvânt puțin cunoscut a stârnit recent un val de reacții pe internet: „supat”, care desemnează spațiul de sub pat. Termenul apare în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), însă nu este o apariție nouă, fiind inclus în lucrare încă din 2005.
Valer Cosma, directorul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a declarat că nici el nu auzise de acest cuvânt până în urmă cu câteva zile și că la început l-a nedumerit, până când a verificat ce înseamnă. El a precizat că nu este filolog și că privește subiectul dintr-o perspectivă istorico-antropologică.
Din această perspectivă, explicația este simplă: normele urmează vorbirea, nu invers. „La un moment dat, gramatica normativă trebuie să țină cont de cum evoluează, natural, organic, limba. Forme care ni se par agramate, dacă sunt folosite constant și intră în uz, nu au ce face decât să le accepte. Marea majoritate a oamenilor nu ține cont neapărat de reguli. Nici noi, dacă nu suntem într-un cadru formal, nu stăm să ne gândim dacă așa-i corect. Zicem cum ne vine. Lumea așa vorbește”, a explicat Cosma.
Asemănarea cu canonizarea sfinților
Directorul bibliotecii a comparat modul în care obiceiurile de vorbire ajung să fie recunoscute și incluse în dicționar cu procesul canonizării. Potrivit acestuia, un sfânt poate fi propus pe două căi: una dinspre ierarhie și una dinspre oameni, care venerează un anumit personaj, iar la un moment dat ierarhia acceptă și îl canonizează.
„Așa-i și cu limbajul. Limba nu e doar a elitelor, nu doar ele o influențează prin inovații sau prin importuri de cuvinte străine și tehnice, ci și oamenii obișnuiți. Limba e un câmp cultural în care toată lumea activează”, a spus el.
Un exemplu recent pe care îl amintește este scrierea lui „niciun” și „nicio”. Multă vreme se scriau separat, dar pentru că tot mai mulți le scriau legat, norma s-a schimbat, iar modificarea a fost consfințită de DOOM2, în 2005.
Corectitudinea are o istorie
De la schimbarea unei reguli de scriere, discuția ajunge la felul în care s-a format limba pe care o învățăm la școală. Cosma leagă stabilirea regulilor limbii moderne, în secolul al XIX-lea, de un proces de disciplinare și omogenizare: dintre mai multe feluri de a vorbi, unele au devenit repere pentru ceea ce numim exprimare corectă.
More EV News
În acest context, el a adus în discuție cazul Franței, unde descrie franceza de manual și de televiziune ca fiind dialectul parizian extins la nivel național. Comparația îl duce apoi la diferențele dintre regiunile României. În Maramureș, Sălaj, Oltenia sau Moldova, oamenii vorbesc aceeași limbă, dar cu particularități locale.
Din perspectiva sa, dicționarul este și un ghid, și o fotografie a limbii la un anumit moment. Pe lângă aceste diferențe dintre regiuni, limba se schimbă și prin contactul cu alte limbi. Așa privește Cosma valul actual de anglicisme.
El amintește că, în secolul al XIX-lea, româna a preluat numeroase cuvinte din franceză, mai ales în limbajul științific, pentru a numi lucruri pentru care nu avea încă termeni. Astăzi, observă el, engleza are o influență asemănătoare asupra vocabularului nostru. Iar împrumuturile mai vechi sunt atât de bine integrate, încât de multe ori nici nu le mai simțim ca fiind străine.
Cosma amintește multitudinea de cuvinte din limba română de origine turcă, maghiară sau slavă și oferă exemplul lui „neam”, venit din maghiară.
