Primăria Sibiu: Sistemul de semaforizare adaptivă trebuie recalibrat
Modul în care au fost configurate semafoarele adaptive nu s-a pliat peste modul în care circulă, în realitate, șoferii sibieni, este concluzia transmisă de Primăria Sibiu. Urmează recalibrarea sistemului înainte de a fi repornit.
Reprezentanții Primăriei Sibiu au arătat că semafoarele adaptive – cele din sensurile giratorii de la Ramada și intersecția Calea Dumbrăvii – Vasile Milea – erau reglate pe baza datelor culese în special de la începerea școlii. „Modul în care se formează și interacționează fluxurile de mașini, schimbările de bandă și acumulările de vehicule dintre intersecții au generat situații pe care configurația testată nu le-a gestionat suficient de bine sau nu puteau fi prevăzute”, explică reprezentanții Primăriei într-un comunicat de presă.
Deși nu a fost anunțat că ar fi fost vorba de un test, ci de punerea în funcțiune a semaforizării din giratorii, reprezentanții Primăriei susțin acum că a fost vorba doar de un test. Unul în care semafoarele din giratoriul de la Ramada nu au funcționat decât aproximativ 15 minute.
„În timpul testului, traficul s-a aglomerat mai mult decât în mod obișnuit, iar din acest motiv, semaforizarea în aceste zone a fost oprită”, arată reprezentanții administrației locale, care dau vina pe faptul că simulările nu s-au mai dovedit funcționale în condiții reale de trafic.
Concluzia și următorii pași
„Concluzia este că sistemul trebuie recalibrat, în baza informațiilor obținute în condiții de trafic”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.
Împreună cu polițiștii și reprezentanții Swarco, firma care a implementat sistemul semafoarelor adaptive, reprezentanții Primăriei Sibiu spun că vor analiza mai atent cauzele formării ambuteiajelor. Iar pe baza acestor analize vor modifica de la modul de funcționare al semafoarelor, la indicatoarele și marcajele rutiere care le precede, dar și la o coordonare diferită a fluxurilor de trafic între intersecții. Săptămâna viitoare sunt estimate noi teste cu semafoarele din giratorii.
Un punct distinct în analiza care urmează o reprezintă strada Constantin Noica, în zona în care aceasta subtraversează blocul-plombă. În acest caz, sistemul de semaforizare adaptivă va trebui să țină mai bine cont de fluxurile de pietoni care folosesc trecerea de pietoni din capătul acestei străzi.
În plus, modificările marcajelor și indicatoarelor rutiere au scopul de a elimina situațiile în care șoferii mai schimbă benzile în interiorul actualelor giratorii. „Scopul este ca șoferii să poată vedea mai ușor, înainte de intrarea în intersecție, pe ce bandă trebuie să se încadreze, în funcție de direcția în care doresc să se deplaseze. Astfel, nu vor mai efectua schimbările de bandă în interiorul sensului giratoriu și deci nu vor mai încetini sau chiar bloca circulația”, mai transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.
