Autostrada A1, închisă între Cisnădie și Boița. Circulația deviată pe DN7 nu a creat aglomerări majore în prima zi
Segmentul de autostradă A1 dintre nodurile rutiere Cisnădie și Boița a fost închis începând de luni, 5 octombrie, iar traficul a fost deviat pe DN7 și DN1. În ciuda temerilor legate de aglomerarea drumului național, dimineața primei zile de restricții s-a desfășurat fără blocaje majore, circulația în jurul orei 10:00 fiind fluidă.
Locuitorii din Tălmaciu, orașul traversat de DN7, spun că se așteaptă la o creștere a traficului în perioada următoare, dar susțin măsura pentru ca lucrările pe autostradă să poată fi finalizate.
„Am o părere bună că s-a închis ca să poată lucra acolo deoarece, în momentul în care se termină lucrările, atunci iar se dispersează circulația. Deci nu-i o problemă”, a declarat un cetățean din Tălmaciu.
Acesta a explicat că închiderea este necesară pentru siguranța lucrărilor: „Mulți zic «păi au făcut o prostie că au închis-o». Păi stai așa, dacă nu o închid acolo, cum poate să lucreze? Dacă tu treci cu mașina pe acolo și, Doamne ferește, cade ceva, cum ar fi o grindă din aia de fier, pe mașină, te poate și omorî. Dacă nu fac: «De ce nu faci?», dacă fac: «A, păi hoții, fac numai ca să câștige». Deci am părere bună că au închis-o și i-au dat drumul pe aici ca să-și poată face oamenii lucrarea.”
Un alt locuitor al orașului a spus că se așteaptă ca traficul să se aglomereze: „Este o problemă fiindcă se aglomerează mașinile, dar nu, n-ai ce face. Mă aștept 100% ca zgomotul și poluarea să crească.”
În același timp, tălmăcenii au adăugat că sunt obișnuiți cu un volum ridicat de circulație pe DN7, iar disconfortul din perioada următoare este un compromis acceptabil pentru finalizarea lucrărilor. „Eu de ani de zile stau aici și traficul totdeauna tot așa a fost. Până să fie autostrada, până acum doi ani sau trei ani când au dat drumul la variantă, traficul tot a fost pe aici. Deci sunt obișnuit cu traficul de aici și sunt de acord cu lucrarea”, a spus un alt cetățean.
Între timp, intrările pe autostradă, precum cea de la Boița, sunt blocate și supravegheate de polițiști, care dirijează șoferii. Semnele de circulație care indică intrările pe A1 sunt barate cu X.
Înainte de anunțul oficial, primarul Tălmaciului, Ioan Oancea, spunea că orașul va fi din nou traversat de un flux mare de mașini, inclusiv de camioane, dar că înțelege necesitatea măsurii. Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, se aștepta la revenirea aglomerației de dinaintea deschiderii lotului Sibiu – Boița. „N-o să mai facem 12 minute până la Sibiu, o să facem iarăși o oră”, spunea acesta.
Restricții până în decembrie. Traficul, deviat pe DN7 și DN1
Autostrada A1 este închisă pe porțiunea dintre nodurile rutiere Cisnădie și Boița din 5 octombrie până pe 19 decembrie 2026. Pe durata restricțiilor, traficul este deviat pe DN7, între Boița, Tălmaciu și Veștem, și pe DN1, între Veștem și Cisnădie.
Închiderea este necesară pentru lucrările de pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, unde constructorul turc Mapa ridică pasajul peste breteaua care leagă A1 de DN7. Pasajul face parte din nodul rutier de la Boița, care va lega A1 de viitoarea autostradă A13.
Structura este turnată în consolă, în tronsoane succesive, cu un cofraj metalic mobil de mari dimensiuni care ocupă spațiul de trecere al mașinilor, iar CNAIR nu a acceptat ca turnarea să continue cu traficul deschis.
