Ultimul bastion al sălbăticiei de pe Valea Avrigului
La capătul drumului care urcă de-a lungul Văii Avrigului, acolo unde asfaltul se oprește și începe poteca spre Cabana Bârcaciu, o fermă de familie crește de aproape două decenii peste 30 de cerbi comuni. Vizitatorii care ajung aici află că femela cerbului este ciuta, nu căprioara, că sfecla roșie și merele sunt hrană curată pentru regele pădurii și că, timp de două luni și jumătate pe an, natura își cere dreptul la intimitate.
În această perioadă, la intrarea în fermă poate apărea un panou care anunță suspendarea vizitelor. Pauza nu este un semn de abandon, ci un act de respect față de ritmurile muntelui.
„În fiecare an, timp de două luni și jumătate, suspendăm vizitele. Este perioada de împerechere, momentul în care masculii își dispută autoritatea, iar boncănitul răsună în toată valea. În această etapă, cerbii nu mai sunt la fel de prietenoși și trebuie să lăsăm natura să își urmeze cursul firesc”, explică Dani Stoica, administratorul fermei.
Un vis de familie și o comunitate de 30 de suflete
Aventura a început în anii 2007–2008, când tatăl actualului administrator a adus primele exemplare din străinătate și le-a amenajat un spațiu generos în mediul lor natural. Animalele s-au adaptat surprinzător de bine, iar ceea ce a pornit ca o pasiune de familie a devenit unul dintre cele mai populare repere turistice din județul Sibiu.
Astăzi, cârdurile numără în jur de 30 de capete. Înmulțirea are loc natural, însă efectivul este atent supravegheat. În perioada de împerechere, masculii mai tineri, dar maturi, sunt relocați anual în alte compartimente pentru a evita consangvinizarea și pentru a aduce „sânge nou” într-un cârd unde masculul dominant și-a lăsat deja amprenta genetică.
Hrana nu este o simplă treabă de gospodărie. Cerbii trăiesc într-un perimetru delimitat, iar 95% din hrană trebuie adusă din exterior: cosit zilnic pentru iarbă proaspătă, suplimente de porumb, orz, mere și, mai ales, sfeclă roșie, considerată un remediu tradițional pentru ei. Un singur aliment este interzis cu desăvârșire: grâul, care le face rău.
Mâncatul din palmă și miturile spulberate
Când ferma este deschisă publicului, experiența devine fascinantă, mai ales pentru cei mici. Turiștii sunt așezați într-o zonă statică, în semicerc, iar exemplarele cele mai blânde vin să mănânce porumb direct din palmele vizitatorilor. Dincolo de emoția contactului direct, vizita are o puternică componentă educativă.
More EV News
„Cea mai frecventă confuzie este cea dintre ciută și căprioară. Le explicăm oamenilor că ciuta este femela cerbului, în timp ce căprioara este o specie cu totul diferită, mult mai mică. Le arătăm apoi procesul spectaculos al schimbării coarnelor: în fiecare primăvară, prin martie, coarnele vechi cad, iar în următoarele șase luni crește o pereche nouă, protejată de o piele catifelată. Toamna, coarnele se osifică complet, pregătite pentru luptele de dominanță”, povestește Dani Stoica.
Chiar și când accesul în interiorul țarcului este restricționat, grupurile organizate prin programele „Școala altfel” sau „Săptămâna verde” au la dispoziție o potecă tematică exterioară. Aceasta duce spre un amfiteatru natural unde animalele sunt ademenite cu hrană la gardul dublu de protecție, proiectat inclusiv pentru a ține la distanță urșii din pădurile Făgărașului. De-a lungul traseului sunt presărate panouri explicative, care îi învață pe copii să deosebească un brad de un molid sau să recunoască urmele de bursuc, mistreț și capră neagră.
Bunicul Willi și ultimul bastion de pe vale
Veteranul și adevărata emblemă a locului este Willi, un mascul impunător ajuns la venerabila vârstă de 19 ani. Figura lui domnește mândră chiar și pe sigla complexului. Deși recent a trecut prin câteva probleme de sănătate specifice vârstei înaintate, bătrânul cerb a fost tratat cu succes și își trăiește liniștit bătrânețea într-un spațiu separat, escortat de o „gardă de corp” formată din șase ciute.
De la o simplă croazieră de o zi pe Valea Avrigului, ferma s-a dezvoltat într-un complex turistic complet, capabil să găzduiască 50 de oaspeți în condiții moderne de cazare. De aici pornesc drumeții la pas sau ghidate spre crestele munților, tabere pentru copii și chiar ore de echitație realizate împreună cu partenerii de pe vale.
„Zona s-a schimbat mult în ultimii ani, mai ales cu atracțiile apărute mai jos pe vale. Însă noi am rămas fideli conceptului de tihnă și natură primordială, de aceea evităm cât mai mult motoarele și promovăm drumeția la pas, bicicletele de munte și serile lungi în jurul focului de tabără. Suntem, într-un fel, ultimul bastion al sălbăticiei de pe Valea Avrigului”, încheie gazda.
Pentru călătorul aflat în căutarea Transilvaniei autentice, o oprire aici nu oferă doar poze spectaculoase, ci o lecție rară de smerenie în fața ritmurilor după care pulsează, de milenii, viața din pădurile noastre.
