Lucrări noi pe Valea Oltului. Se lucrează simultan în trei puncte

M Alex
By
2 Min Read

Lucrări de protecție pe DN7, în Valea Oltului: echipele acționează simultan în trei puncte

Pe sectorul DN7 din Valea Oltului continuă lucrările de punere în siguranță a versanților, prin montarea de plase de protecție în zonele unde există risc de desprindere a rocilor. Anunțul a fost făcut de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.

În această perioadă, echipele lucrează simultan în trei puncte de lucru. Organizarea intervențiilor este adaptată valorilor ridicate de trafic de pe Valea Oltului, astfel încât lucrările să poată fi executate în condiții de siguranță, fără afectarea suplimentară a fluenței circulației.

Deschiderea mai multor puncte de lucru în același timp ar conduce la restrângeri suplimentare ale carosabilului și ar putea genera ambuteiaje și blocaje pe DN7.

Lucrările de protecție a versanților sunt necesare pentru creșterea siguranței circulației și pentru reducerea riscului ca materiale desprinse de pe versant să ajungă pe partea carosabilă.

Restricții de circulație pe DN7

În prezent, pe sectorul DN7 cuprins între Râmnicu Vâlcea și Boița sunt în vigoare restricții pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08:00–17:30.

Participanții la trafic sunt sfătuiți să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat în teren și să circule cu atenție sporită în zona lucrărilor.

Share This Article