România îmbătrânește cel mai repede din UE, arată datele INS prezentate la Sibiu
Vârsta mediană a românilor a crescut cu 8,6 ani în ultimele două decenii, cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Datele au fost prezentate vineri, 30 octombrie, la Sibiu, de Silviu Vîrva, vicepreședintele Institutului Național de Statistică, în cadrul conferinței „România demografică: sunt șanse să ieșim din sezonul rece?”.
În 2012 se nășteau 9 copii la 1.000 de locuitori, iar în 2025 doar 7. În fiecare an din această perioadă, decesele le-au depășit pe nașteri. Între 2016 și 2026, ponderea persoanelor de peste 65 de ani a urcat de la 17,4% la 20,5%, iar indicele de îmbătrânire de la 112 la 135,9: la 100 de tineri revin aproape 136 de vârstnici. Vârsta mediană a ajuns la 44,4 ani.
Creșterea populației din 2024, efect temporar al migrației
Pe 1 ianuarie 2024, populația rezidentă a crescut pentru prima dată după 1989, datorită refugiaților ucraineni și muncitorilor veniți din afara UE. Din 2022, în țară vin mai mulți oameni decât pleacă, dar efectul nu a durat: din 2025 populația a revenit pe scădere. „Migrația nu reprezintă în sine o soluție pentru toate problemele demografice”, a spus Vîrva, adăugând că România devine tot mai mult o țară de destinație, iar integrarea imigranților poate ajuta la menținerea populației și acoperirea lipsei de forță de muncă.
Sibiul, printre județele cu cei mai mulți copii
Sibiul se află în primele 10 județe după ponderea copiilor între 0 și 14 ani, alături de Iași, Suceava, Vaslui, Bistrița-Năsăud, Bacău, Brașov și Sălaj. Iași și Suceava au cei mai mulți copii, câte 19,1% din populație. La polul opus e Teleormanul, unde peste un sfert dintre locuitori au peste 65 de ani (26,6%), iar copiii doar 12,5%. Sudul este mai îmbătrânit, nordul mai tânăr. Potrivit unui studiu al ADR Centru, Sibiul era în 2024 cel mai tânăr județ din Regiunea Centru, cu o vârstă mediană de 42,2 ani, sub media națională. Însă îmbătrânește și el: de la aproape 90 de vârstnici la 100 de copii sub 15 ani în 2014, la 114 în 2024, cu o prognoză de aproape 212 pentru 2060.
România are o vârstă mediană ușor sub media UE: 44 de ani, față de 44,9. Italia este cea mai îmbătrânită țară (49,1 ani), Irlanda cea mai tânără (39,6 ani). Problema României este viteza: niciun alt stat membru nu a îmbătrânit atât de repede în ultimele două decenii.
Scenarii pesimiste privind populația
INS a calculat trei scenarii, iar în toate populația scade: în cel pesimist, în 2080 ar rămâne 14,4 milioane de locuitori, în cel mediu 15,6 milioane, iar în cel optimist 17,1 milioane. „Proiecțiile nu sunt prognoze certe”, a precizat vicepreședintele INS, explicând că arată ce s-ar întâmpla dacă tendințele actuale continuă.
Întrebările publicului
Publicul a trimis întrebări prin SMS și WhatsApp. La întrebarea de ce sunt clasele aglomerate dacă se nasc mai puțini copii, Vîrva a explicat că tinerii se mută din județele mici în orașele mari, dând exemplul Clujului, unde vin tineri din Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș. Fenomenul se vede și în jurul Sibiului, unde tinerele familii se mută din municipiu la Cisnădie sau Șelimbăr, unde locuințele sunt mai ieftine. Datele arată că sudul este în același timp mai îmbătrânit și mai puțin dezvoltat economic. Despre românii plecați după 2007, Vîrva a spus că mulți dintre cei care au emigrat la 30–40 de ani se apropie acum de 50–60 de ani, iar presiunea cea mai mare va cădea pe sistemul medical și pe serviciile sociale. Schimbările climatice nu au fost luate în calcul, INS lucrând doar cu date statistice oficiale: nașteri, decese și migrație.
„Stăm mult pe telefon și mai puțin facem copii”
Întrebat ce politici ar propune, Silviu Vîrva a vorbit în nume personal. Prima măsură ar fi integrarea imigranților, urmată de sprijinul pentru familiile tinere, școli bune aproape de casă și servicii medicale aproape de locul unde oamenii locuiesc sau muncesc. Despre tehnologie a spus că ne îndepărtează de relațiile umane: „Tehnologia automat ne îndepărtează probabil din relația umană […] rămânem conectați acolo undeva în loc să dăm importanță familiei, prietenilor, discuțiilor, socializării. Pe scurt, stăm mult pe telefon și mai puțin facem copii”. O tânără din sală a spus că nu se bazează pe pensia de stat și se gândește să muncească toată viața. O altă participantă, întoarsă în țară ca fetița ei să crească aproape de bunici, a propus ca diaspora să fie văzută ca o soluție la depopulare.
Toate datele INS pot fi consultate gratuit pe platforma Tempo Online. Conferința a făcut parte din Conferințele Dilema, ajunse pentru prima dată la Sibiu, cu ediția „Va fi ca niciodată”, care a cuprins șase evenimente despre viitor, găzduite de American Corner Sibiu, la Biblioteca Județeană ASTRA, cu intrare liberă.
