Dispută la Muzeul Astra: directorul Ciprian Ștefan acuză dezechilibre în finanțarea festivalului de film documentar
Managerul Muzeului Astra, Ciprian Ștefan, a reacționat dur față de acuzațiile formulate de organizatorii Astra Film Festival la deschiderea și închiderea ediției din acest an, arătând că festivalul este organizat de o fundație privată care utilizează infrastructura publică a Departamentului de film documentar din cadrul muzeului. Potrivit acestuia, departamentul numără 18 angajați plătiți din bani publici, în special pentru organizarea festivalului.
Reclamațiile organizatorilor
Atât la deschiderea, cât și la închiderea Astra Film Festival, organizatorii au reclamat condiții grele de lucru, alocări bugetare insuficiente, salarii mici și lipsa unui sediu pentru departamentul Astra Film. Momentul de epuizare fizică al directoarei artistice Csilla Kato, la deschiderea festivalului, a amplificat dramatismul acestor reclamări.
Structura dublă a festivalului
Ciprian Ștefan explică faptul că festivalul este organizat printr-o dublă structură: Fundația Astra Film și Muzeul Astra, în organigrama căruia există departamentul de film documentar. Chiar dacă festivalul este organizat de cele două structuri, toate sponsorizările și finanțările nerambursabile atrase intră în conturile fundației.
„Finanțările nerambursabile (Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu, CNC, sponsori etc.) vin prin Fundația Astra Film, care face achizițiile și implementează proiectul. Este strict treaba lor cum își organizează Fundația, cum își manageriază proiectele atrase și cum își construiesc organigrama internă pentru a evita suprasolicitarea”, a scris managerul Muzeului Astra pe pagina sa de Facebook.
Fundația Astra Film a fost fondată de Dumitru Budrala, care este și directorul festivalului, dar și cel care conduce departamentul de film documentar din cadrul Muzeului Astra.
Cine plătește organizarea festivalului
Pe lângă banii atrași prin fundație, și Consiliul Județean Sibiu contribuie la organizarea evenimentului prin plata salariilor celor 18 angajați ai Departamentului de film documentar. Potrivit lui Ciprian Ștefan, fondul de salarii aferent anului 2025 se ridică la 1.507.704 lei.
Pentru funcționarea departamentului în sediul închiriat din Piața Mică nr. 11, Muzeul Astra a plătit în ultimii cinci ani alte aproape 1,8 milioane de lei pentru chirie și utilități. La acestea se adaugă un inventar tehnic cu mijloace fixe în valoare de 1,2 milioane de lei. Toate aceste resurse au fost folosite, potrivit managerului, „pentru o singură activitate principală: organizarea festivalului din toamnă”.
Ștefan mai reclamă rezultatele slabe în ciuda dotărilor: încasările totale din bilete generate de Astra Film pentru Muzeul Astra în șapte ani (2020-2026) au fost de doar 203.275 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 150 de lei pe zi. „Banii aduși nu acoperă nici măcar costul utilităților”, susține el.
Probleme de management
Ciprian Ștefan consideră nefondate reclamațiile privind lipsa de resurse și epuizarea personalului. El arată că, între 2020 și 2025, departamentul a înregistrat 12 angajări și 15 demisii, ceea ce indică, în viziunea sa, o problemă severă de management intern, nu o lipsă de sprijin din partea instituției, care a permis inclusiv program flexibil și telemuncă.
Managerul muzeului spune că a solicitat în repetate rânduri departamentului condus de Dumitru Budrala să organizeze evenimente și proiecții cultural-educaționale pe tot parcursul anului, mai ales că există sală de proiecție și logistica necesară. „Activitatea a fost însă tratată superficial, reclamându-se mereu «lipsa resurselor»”, susține el.
Drept contraexemplu, Ciprian Ștefan invocă situația din restul Muzeului Astra, unde sunt organizate evenimente pe tot parcursul anului, fapt care generează venituri din bilete, necesare pentru acoperirea cheltuielilor. „Îmi asum lipsa de implicare personală în a-i constrânge să livreze mai mult pe parcursul anului, dar timpul alocat zecilor de alte proiecte vitale de dezvoltare a muzeului este argumentul meu”, a mai scris el.
Replica lui Dumitru Budrala
Dumitru Budrala, directorul și fondatorul festivalului, care conduce și departamentul din cadrul Muzeului Astra, a avut o reacție reținută. „După un eveniment magnific, eu nu pot să zic nimic. Sunt prea preocupat de decont. Nu știu dacă știți, dar mai ales la Ministerul Culturii se dă un avans de 50%, iar restul trebuie să iau împrumut ca să fac decontul. Evenimentul a fost prea fain și nu pot să comentez”, a declarat el.
Ciprian Ștefan își încheie expunerea subliniind că este fundamental să se conștientizeze volumul imens de resurse publice alocat de autoritatea județeană și de muzeu pentru acest festival. „Cultura se face cu parteneriate oneste, în care contribuția statului nu trebuie ascunsă sau minimizată în discursuri victimizante, ci respectată și asumată cu responsabilitate”, a conchis managerul Muzeului Astra.
