Atac cu cuțit la o școală din Bistrița: un profesor și un elev au fost răniți
Un elev de clasa a șaptea de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița a atacat, luni dimineața, cu un cuțit o profesoară și a rănit, de asemenea, un coleg. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 08:40, când polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la agresiune.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, elevul a fost imobilizat de polițiști și se află în custodia acestora. Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean, care le acordă îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și al Biroului de Investigații Criminale ale Poliției Municipiului Bistrița, precum și polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Ancheta a fost preluată de DIICOT
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, a declarat că elevul ar avea tendințe de radicalizare, iar motivul agresiunii ar fi religia minorului atacat. Potrivit acestuia, atacul a avut loc într-o sală de clasă.
„Din păcate, avem un eveniment neplăcut, un elev de clasa a VII-a a intrat în școală cu un cuțit, a căutat un alt elev de clasa a VI-a căruia voia să îi facă rău. A bătut la ușă, profesoara a deschis ușa și nu i-a dat voie să intre în clasă și, în acel moment, a atacat profesoara, i-a aplicat câteva lovituri de cuțit în zona frunții și în zona lateral abdominală, profesoara a strigat după ajutor, copilul a intrat în clasă căutând persoana pe care o viza, nu a reușit să o rănească, ceilalți copii au încercat să o salveze și unul dintre colegi a fost, la rândul lui, rănit. Victimele sunt în afara oricărui pericol, ancheta a fost preluată de DIICOT, se pare că minorul are ceva tendințe de radicalizare. Elevul este din școală, s-a dus să caute un elev de clasa a VI-a care, spunea el, este de altă religie”, a spus Șteopoaie.
El a adăugat că, în prezent, cursurile sunt suspendate. „Transmit părinților să stea liniștiți că situația este sub control, am suspendat cursurile pe rând, acei copii la care vin părinții să îi ia acasă, pleacă acasă, ceilalți stau sub supraveghere. Situația va reveni la normal, școala are camere de supraveghere atât pe holuri, cât și în clase”, a mai precizat inspectorul școlar general.
Victimele sunt conștiente și stabile
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au transmis că victimele atacului sunt conștiente și stabile. „La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși astăzi o femeie în vârstă de 28 de ani și un minor în vârstă de 12 ani, care prezintă plăgi produse prin agresiune în incinta unei unități de învățământ de pe raza municipiului Bistrița. Ambii pacienți sunt conștienți, stabili, speriați și se află în curs de investigații medicale la UPU-SMURD, respectiv la UPU Pediatrie”, a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari.
Tentativă de omor calificat
Cazul a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, fiind demarate cercetări pentru tentativă de omor calificat. „În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, cu privire la săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat”, au transmis polițiștii.
Potrivit inspectorului școlar general, elevul care a produs atacul a revenit de câțiva ani din Spania. Un băiat din clasa unde s-a produs atacul a povestit jurnaliștilor că elevul de 13 ani purta cagulă și o cască în momentul atacului. „Avea părul lung și era îmbrăcat într-un trening. Colegii lui au zis că nu a venit la școală în ora aia și apoi, când s-a sunat pentru pauză, a venit să vadă la noi la ușă. Avea cagulă, cască”, a spus acesta.
El a adăugat că, în momentul în care profesoara de matematică a început să strige după ajutor, copiii din clasă au sărit în ajutorul acesteia, l-au împins pe atacator și au aruncat în el cu diverse obiecte.
