Durerea nu trebuie considerată normală la înaintarea în vârstă

M Alex
By
4 Min Read

Durerea articulară nu este o parte normală a îmbătrânirii. Avertismentul unui medic ortoped din Sibiu

Durerea la nivelul articulațiilor nu trebuie privită ca un fenomen firesc al înaintării în vârstă și nici ignorată, atrage atenția dr. Iulia Ihora, medic primar de Ortopedie–Traumatologie în cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Specialista explică ce simptome ar trebui să determine o vizită la medic, cum trebuie să acționăm imediat după o entorsă sau o căzătură și ce putem face pentru a ne proteja oasele și articulațiile la orice vârstă.

Cei mai mulți dintre pacienții care se prezintă la Ambulatoriul de Ortopedie al SCJU Sibiu sunt diagnosticați cu gonartroză sau coxartroză, afecțiuni degenerative ale genunchiului și, respectiv, ale șoldului. Alți pacienți ajung la medic pentru tendinite plantare, umăr dureros sau umăr blocat, entorse, lombalgii ori fracturi care pot fi tratate fără intervenție chirurgicală. În același cadru sunt monitorizați și pacienții aflați în recuperare după fracturi operate.

Când este recomandat consultul ortopedic

Dr. Iulia Ihora recomandă programarea la un consult de specialitate atunci când durerea articulară sau musculară persistă mai multe zile, se agravează la mers sau la efort ori este însoțită de umflarea sau deformarea unei articulații. Mobilitatea redusă și dificultatea de a desfășura activitățile zilnice reprezintă, de asemenea, semnale de alarmă.

„După orice traumatism important, în special dacă există suspiciunea unei fracturi sau imposibilitatea sprijinului pe membrul afectat, evaluarea ortopedică nu trebuie amânată. Diagnosticul și tratamentul instituite precoce pot preveni complicațiile și pot contribui la o recuperare mai rapidă și mai eficientă”, explică medicul.

Primii pași după o entorsă sau o căzătură

În cazul unui astfel de incident, primul pas este oprirea activității și protejarea zonei afectate. Medicul recomandă aplicarea de gheață timp de 15-20 de minute, la intervale regulate, o compresie elastică, dacă este posibil, și menținerea membrului ridicat, fără sprijin pe acesta.

„Dacă există deformare, durere intensă, imposibilitatea mișcării sau suspiciunea unei fracturi, membrul nu trebuie mobilizat inutil, iar pacientul trebuie să se prezinte cât mai rapid la camera de gardă sau să solicite ajutor medical de urgență”, avertizează dr. Ihora.

Tratament conservator sau intervenție chirurgicală

Numeroase afecțiuni ortopedice pot fi tratate fără operație, prin repaus, antiinflamatoare, fiziokinetoterapie, infiltrații sau modificarea stilului de viață. Intervenția chirurgicală devine necesară atunci când aceste metode nu mai controlează simptomele, în cazul fracturilor instabile, al rupturilor importante de ligamente ori tendoane, al deformărilor severe sau când membrul nu mai funcționează normal. Decizia se ia pentru fiecare caz în parte, împreună cu pacientul.

Cum ne protejăm oasele și articulațiile

Medicul recomandă mișcare adaptată vârstei și condiției fizice, menținerea unei greutăți normale și o alimentație bogată în calciu, proteine și vitamina D. De asemenea, este util să evităm fumatul, consumul excesiv de alcool și suprasolicitarea articulațiilor și să purtăm încălțăminte adecvată. Persoanele cu risc de osteoporoză au nevoie de controale periodice.

Vârstnicii ar trebui să practice exerciții pentru echilibru și forță musculară, să trateze osteoporoza, dacă aceasta este prezentă, și să își adapteze locuința pentru a preveni căderile. Sportivii și persoanele foarte active trebuie să se încălzească înainte de efort, să crească treptat intensitatea antrenamentelor, să utilizeze echipament potrivit și să respecte perioadele de refacere.

„Prevenția și prezentarea la timp la medic sunt cele mai eficiente metode prin care putem evita complicațiile și putem păstra mobilitatea și calitatea vieții. Durerea nu trebuie considerată o parte normală a înaintării în vârstă, iar evaluarea de specialitate poate face diferența între un tratament simplu și unul complex”, transmite dr. Iulia Ihora.

Share This Article