NOOK, cel mai cunoscut spațiu de coworking din Sibiu, s-a închis după șase ani
NOOK, cel mai cunoscut spațiu de coworking din Sibiu, s-a închis în vara acestui an, după șase ani de activitate, două locații și sute de evenimente. Fondatoarea Ioana Pasc, expertă în marketing și antreprenoare, a explicat că veniturile nu acopereau cheltuielile lunare de funcționare: chirie, utilități, consumabile și salariul unei singure persoane angajate.
Ultima locație a funcționat pe strada Avram Iancu nr. 21, într-o clădire istorică aflată la câteva minute de Piața Mare. „Încă de la deschiderea celei de-a doua locații NOOK, cashflow-ul a fost constant o provocare majoră. Chiar și în lunile bune, în care funcționau optim atât spațiul de coworking, cât și cel de evenimente, veniturile nu ne permiteau să construim o echipă stabilă, să creștem”, a declarat Ioana Pasc.
Un început blocat de pandemie
Primul spațiu NOOK, de pe Bulevardul Victoriei, trebuia să se deschidă în martie 2020, cu patru zile înainte de declararea stării de urgență. „Când ne pregăteam să deschidem șampania, am rămas cu toții blocați în case”, povestește fondatoarea. Lucrurile s-au liniștit în a doua jumătate a lui 2021, iar micul spațiu de aproximativ 80 mp a avut ani la rând un grad de ocupare de 90%.
Succesul primei locații a convins-o pe Ioana Pasc să se întoarcă la Sibiu și să deschidă în 2024 un hub mai mare, în inima orașului. Începutul a fost foarte bun: câte 3-4 evenimente pe săptămână, ateliere, yard sales, un club de lectură activ și colaborări cu clienți corporate. Echipa nu a putut însă crește, iar de fiecare dată când a fost extinsă, remunerația noului membru nu a putut fi acoperită câteva luni mai târziu.
De două ori aproape de burnout
Fondatoarea recunoaște că a fost de două ori foarte aproape de burnout: prima dată în iarna lui 2024, când și-a pierdut vocea pentru 10 zile, dar a continuat să lucreze, și a doua oară în vara lui 2026, când a închis spațiul. „De la începutul acestui an, datoriile la chirie și extenuarea mea se tot adunau”, spune ea.
Spre final, și contextul economic și-a spus cuvântul, pe măsură ce clienți mici și corporate au început să negocieze abonamentele sau au renunțat din cauze financiare. „Să lucrezi dintr-un loc frumos și inspirațional e opțional, nu răspunde unei nevoi de bază”, explică Ioana Pasc.
Un loc în care oamenii să aparțină
Pentru fondatoare, NOOK nu a fost doar un birou de închiriat, ci un loc viu, în care oamenii să se întâlnească și să colaboreze. Abonamentele erau flexibile, de la o singură zi până la pachete lunare pentru companii, iar prin hub au trecut freelanceri, angajați remote, expați, turiști și echipe de IT sau recrutare. Comunitatea s-a legat prin prânzuri lunare, petreceri de Crăciun și un calendar al aniversărilor.
Cele mai frumoase povești au fost ale celor care tocmai se mutaseră în oraș și căutau, dincolo de un birou, un loc în care să se simtă parte din ceva mai mare. „Multe dintre relațiile acestea continuă și astăzi, chiar dacă spațiul fizic în care s-au născut nu mai există”, spune Ioana Pasc.
Proiecte care merg mai departe
Ani la rând, NOOK a fost locație parteneră Electric Castle, iar echipa TIFF Sibiu a lucrat de acolo trei veri la rând. Hubul a găzduit primul workshop de cosmetice din Sibiu al Cristinei Bâtlan, fondatoarea Musette, și a dat naștere unor proiecte proprii: yard sale-ul ACARÉT, ajuns la două ediții cu sute de participanți, NOOK Book Club, care ajunge în noiembrie la a 20-a întâlnire, grupul de antreprenori BNI Community și Millennials Unhinged, care a strâns 500 de oameni la ultima ediție din septembrie.
NOOK Book Club și Millennials Unhinged continuă și după închiderea spațiului. Despre ACARÉT, fondatoarea spune că lasă lucrurile să se așeze. După închidere, comunitatea s-a împrăștiat: cei mai mulți membri lucrează din nou de acasă, iar o parte dintre membrii permanenți au închiriat împreună un birou.
Ce urmează
Deocamdată, NOOK e în pauză și nu are un plan de revenire. „Momentan e necesar să își revină antreprenorul din spate”, spune Ioana Pasc, care crede însă că Sibiul are nevoie de un astfel de hub, poate cu un alt model de business, alături de un partener mai mare sau cu sprijinul autorităților locale.
„Am înțeles, în timp, că un proiect poate fi foarte valoros pentru comunitate și, totuși, prea greu de susținut financiar și uman”, concluzionează fondatoarea.
