Peste 100 de amenzi aplicate de polițiștii rutieri pe DN 7, într-o acțiune de tip „Releu”
Polițiștii rutieri din Sibiu au aplicat 109 amenzi, joi, în cadrul unei acțiuni desfășurate în sistem integrat, de tip „Releu”, pe DN 7, împreună cu polițiști din județele limitrofe. Dintre sancțiuni, mai mult de jumătate au fost date pentru depășirea limitei legale de viteză.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cele mai multe dintre amenzi, respectiv 55, au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale, iar 6 pentru neportul centurii de siguranță. Alte 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007 și O.G. nr. 43/1997, iar 21 pentru diverse abateri, precum lipsa documentelor obligatorii, lipsa dotărilor prevăzute de lege, deficiențe tehnice ale autovehiculelor și nefuncționarea corespunzătoare a sistemelor de iluminare.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare. Cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român Sibiu, au fost verificate tehnic 19 autovehicule.
În cadrul acțiunii au fost efectuate 73 de testări pentru depistarea consumului de alcool și patru testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive. Niciun șofer nu a fost depistat comițând infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Rutier Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și a urmărit creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de accidente, prin vizarea principalelor cauze ale evenimentelor rutiere: nerespectarea regimului legal de viteză, neportul centurii de siguranță și alte abateri de la normele rutiere.
Polițiștii rutieri anunță că vor continua acțiunile pentru prevenirea accidentelor și recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să adopte un comportament preventiv, precizând că „atenția și responsabilitatea fiecăruia pot contribui la salvarea de vieți și la prevenirea unor tragedii”.
