Licitația pentru Calea Șurii Mici, anulată. Doi constructori contestă decizia Primăriei Sibiu
Primăria Sibiu a anulat pe 15 septembrie licitația pentru modernizarea primului tronson din Calea Șurii Mici, la aproape un an de la lansare, pe motiv că nicio ofertă nu a fost declarată admisibilă. Valoarea contractului depășește 100 de milioane de lei. Municipalitatea nu a făcut publice motivele concrete ale respingerii, invocând confidențialitatea ofertelor tehnice.
Geiger Transilvania și asocierea Terra Building – Repcons au contestat decizia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Ambele cer anularea hotărârii prin care ofertele lor au fost declarate neconforme și a celei de anulare a procedurii, precum și reluarea evaluării.
Echipamente respinse, deși considerate superioare de constructori
Din conținutul contestațiilor, parțial făcute publice, reiese că ambele oferte au fost respinse, printre altele, pentru același echipament: o stație de pompare a apelor uzate din proiectul de canalizare pluvială. Comisia de evaluare a considerat că pompele propuse nu respectă unii parametri tehnici din proiect, de la puterea motorului până la adâncimea de montare.
Constructorii susțin că pompele ofertate asigură cantitatea de apă și înălțimea de pompare cerute, iar caracteristicile lor sunt superioare celor solicitate. Motoarele mai mici, de generație nouă, ar însemna un consum de energie mai redus, nu o soluție mai slabă.
Oferta Terra Building a fost respinsă și pentru mai multe tipuri de semafoare considerate nepotrivite din cauza rezistenței la umiditate. Firma susține că semafoarele au trecut teste de laborator, că același model a fost achiziționat de Primărie de mai mulți ani și că valoarea acestor echipamente este sub 1% din preț. Constructorul afirmă că pentru aceste echipamente comisia nu i-a cerut niciodată clarificări.
În cazul Geiger, comisia a reținut că documentele tehnice pentru două echipamente din rețeaua electrică au lipsit din ofertă și au fost depuse ulterior, la cererea comisiei. Firma a explicat că le-a omis „dintr-o eroare umană neintenționată, generată de volumul ridicat de documente ce au necesitat scanare”, iar comisia a considerat că acceptarea lor ar fi oferit un avantaj față de ceilalți ofertanți. Oferta Geiger a avut 2.230 de pagini.
„Formalism excesiv” și companii cu lucrări de miliarde de euro
Ambii constructori acuză Primăria că a evaluat ofertele formal, fără să le analizeze în ansamblu, și că a respins unele echipamente fără să ceară mai întâi lămuriri. „Este evident că autoritatea contractantă a respins în mod greșit oferta noastră ca neconformă, încălcând în mod flagrant obligațiile sale legale cu privire la procedura de evaluare, dând dovadă de un formalism excesiv”, se arată în contestația Terra Building.
Geiger ridică problema modului în care toate cele zece oferte au fost declarate în bloc neconforme, în condițiile în care printre ofertanți se numără și Porr Construct sau Strabag, companii cu lucrări de miliarde de euro. „Elocvent este faptul că printre cei 10 ofertanți declarați în bloc că au depus oferte neconforme sunt și societăți de renume internațional – constructori de autostrăzi și care însumat au o cifră de afaceri de câteva miliarde de euro”, se arată în contestație.
Firma subliniază că aceste companii știu să liciteze și să execute astfel de lucrări. „Din afirmațiile cuprinse în Adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire se înțelege că Autoritatea contractantă nu a dorit absolut deloc să clarifice oferta Geiger Transilvania, contrar scopului stabilit de legiuitor pentru formularea solicitărilor de clarificare, scopul urmărit fiind acela de a respinge oferta și de a anula procedura de atribuire”, se mai arată în document.
Putere de cumpărare pierdută în inflație
Conform datelor Institutului Național de Statistică, de la lansarea licitației până la anularea acesteia, prețurile de consum au crescut cu 6,17% (august 2026 față de august 2025). Din bugetul total alocat contractului, de 100,5 milioane de lei, aproximativ 5,5 milioane de lei din puterea de cumpărare s-au pierdut. Pentru aceeași putere de cumpărare de la lansarea licitației ar fi nevoie acum de un buget de aproximativ 106,3 milioane de lei.
Lucrările prin care Calea Șurii Mici ar urma să devină primul bulevard postdecembrist construit la Sibiu sunt cofinanțate din fonduri europene nerambursabile, care trebuie cheltuite până cel mai târziu pe 16 septembrie 2028.
