Programul complet al Astra Film Festival 2026, disponibil online. Spectatorii își pot crea propriul traseu de festival
Astra Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie 2026, iar programul complet al festivalului este deja disponibil online. Ediția din acest an cuprinde 200 de proiecții de film, dezbateri DocTalk și întâlniri cu cineaști, oferindu-le spectatorilor posibilitatea de a-și alege din timp filmele și evenimentele la care doresc să participe.
Festivalul se deschide sâmbătă, 17 octombrie, la ora 18:00, cu o gală de deschidere urmată de proiecția producției „Elon Musk dezvăluit” (Germania, 2025), în regia lui Andreas Pichler. Proiecția va fi urmată de o dezbatere dedicată inteligenței artificiale.
Fiecare dintre cele nouă zile de festival le oferă spectatorilor ocazia de a-și construi un traseu personal, combinând proiecțiile, dezbaterile DocTalk și sesiunile de întrebări și răspunsuri cu cineastii invitați.
„Un film poate aduce aproape un om a cărui viață nu seamănă deloc cu a ta. Îl asculți, începi să-l înțelegi și poate îți pui la îndoială o convingere. Pentru asemenea întâlniri facem Astra Film. Îmi doresc ca spectatorii să aleagă și un film despre o lume pe care nu o cunosc. Uneori, tocmai de acolo începe conversația cea mai bună”, spune Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
Bilete, abonamente și reduceri pentru ediția din 2026
Organizatorii propun un sistem flexibil de bilete și abonamente, adaptat unui program amplu. Abonamentul Astra Pass 10 oferă zece intrări la filme și DocTalk-uri și nu este nominal, putând fi folosit atât individual, cât și împreună cu prietenii sau în cuplu. Deținătorii pot planifica în avans și pot modifica traseul din mers.
Biletele pentru proiecții și DocTalk costă 25 de lei, iar cele cu preț redus, pentru elevi, studenți și pensionari, 15 lei. Un bilet pentru Astra Film Junior costă 15 lei. Studenții au la dispoziție și Student Pass, disponibil la casieria festivalului, la prețul de 100 de lei.
Abonamentul Astra Pass 10 costă 200 de lei la preț întreg, respectiv 130 de lei în regim Early Bird, valabil până la 4 octombrie 2026. Informații suplimentare despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul festivalului.
Despre Astra Film Festival
Fondat în 1993, Astra Film Festival este cel mai longeviv festival de film documentar din România și unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinemaului de non-ficțiune din Europa. Festivalul este inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.
Astra Film Festival este un proiect cultural strategic al Ministerului Culturii, organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film. Evenimentul se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Consiliul Județean Sibiu.
Partenerii instituționali ai festivalului sunt CNC, ICR, UNATC, UCIN, Filarmonica de Stat Sibiu, DRRM și Dacin Sara. Sponsorul principal este ING, iar partenerul de industrie este VOYO. Festivalul este susținut de sponsori precum Unimat, Simpa, Zizin, Cotnari și Ursus.
Partenerul media principal este DIGI 24, iar festivalul este recomandat de Europa FM. Printre partenerii media se numără Radio România Cultural, HotNews, G4Media, Spotmedia, Edupedu, Scena9, Vorbitorincii, PressHub, LiterNet, MovieNews, Cinefan, Cinefilia, IQads, Smark, Totul despre mame, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Sibiu independent, Sibiul azi, Știri de Sibiu, Sibiul în imagini, Hermannstädter Zeitung, Nine O’Clock, Cineuropa și Film New Europe. Partenerul de monitorizare este mediaTRUST.
