Preotul și-a vândut carul și boii pentru acoperișul școlii din Săliște

M Alex
By
6 Min Read

Un preot și-a vândut carul și boii pentru acoperișul școlii din Săliște

Școala din Săliște, considerată a doua cea mai veche școală românească din țară, apare menționată în documente încă din anul 1616, când comunitatea l-a scutit de stagiul militar obligatoriu pe învățătorul Dumitru Popa. Informația a fost prezentată de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în cadrul seriei dedicate oamenilor și locurilor din județ.

Potrivit documentelor păstrate la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale, în Protocoalele Scaunului Săliște este notată prezența unui „gramátic”, adică a unui învățător. Comunitatea locală a hotărât ca acesta, pe nume Dumitru Popa, să fie scutit de armată, iar scutirea se aplica și celor care urmau să-i ia locul la catedră.

Maria Hanzu, fostă elevă, profesoară și directoare a școlii din Săliște, notează în „Monografia școlilor din Săliște” că, având în vedere anul atestării, 1616, este plauzibil ca școala să fi apărut în secolul al XVI-lea, iar „gramáticul” a avut înaintași de la care a învățat carte.

Un lemn pe zi și un creițar pe săptămână

Primele școli au apărut pe lângă biserici, iar la Săliște „gramáticul” era slujitor al bisericii, școala fiind numită și „de bucoavă”. Sălile de clasă erau amenajate în case închiriate din Piața Veche, Între Râuri, Piața Mare sau de pe strada Luncii.

Un document din 1809, încheiat între comuna Săliște și Daniil, fiul preotului Ștefan Popovici, stabilea condițiile în care acesta urma să îi învețe pe copii. „Dascălul Daniil să înveţe copiii, în fiecare an, de la 1 noiembrie până la sfârşitul lui aprilie şi deoarece nu există încă un edificiu şcolar, i se va închiria o casă în apropierea bisericii. Plată va primi 100 florini pe an, iar fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei, iar pentru întreţinerea învăţătorului acesta va primi de la fiecare copil sâmbăta câte un creiţar”, se arăta în document. Înainte de Paști, dascălul trebuia să susțină cu copiii un examen public, în fața directorului școlar George Haines și a conducătorilor satului.

Preotul care și-a vândut carul și boii

Prima clădire proprie a școlii a fost construită în 1821, pe un teren cumpărat cu banii din „lada Bisericii Mari”. La săparea temeliei a venit și preotul Ioan Neamțu Samoilă, cu carul său tras de boi.

„Când a văzut însă că banii satului nu ajung pentru acoperirea edificiului şi-a vândut carul şi boii şi a acoperit şcoala pe cheltuială proprie. Drept recunoştinţă, oamenii au pus de i s-a zugrăvit chipul pe edificiul şcoalei”, se notează în „Anuarul Gimnaziului mixt din Săliște (Sibiu) pe anul școlar 1928-1929”.

Bani de la împărat, din vama târgurilor

Pentru plata profesorilor, părinții plăteau o taxă numită „didactru”, dar banii nu ajungeau niciodată. În 1822, săliștenii i-au cerut împăratului Ferdinand I al Austriei ca o parte din taxele încasate de la negustorii veniți la târgurile din Săliște să fie folosită pentru învățământ.

„Suntem siliţi a ne ruga ca să binevoiască a ne da îndreptare […] cât nu cumva să se întâmple, ca pentru lipsa traiului vieții a dascălului sătesc, învăţătura pruncilor noştri celor mulţi să pătimească”, scriau săliștenii în cererea trimisă împăratului. În 1840, Ferdinand I le-a acordat dreptul permanent de a colecta vama târgurilor, cu condiția ca banii să fie folosiți integral pentru funcționarea școlii. Această sursă de finanțare a funcționat mai bine de un secol, până în 1948.

Bani pentru școală se strângeau și în biserică, unde, la finalul slujbei, a fost introdus un al doilea „disc”. „Aceasta este explicaţia de ce la bisericile din Sălişte se strâng bani în două discuri; al doilea era pentru şcoală”, mai notează Maria Hanzu.

Șase membri ai Academiei Române

Printre absolvenții școlii din Săliște se numără și șase membri ai Academiei Române, toți născuți în Săliște sau în satele aparținătoare: episcopul Dionisie Romano, episcopul Nicolae Ivan, profesorul Axente Banciu, deputatul Ioan Lupaș, profesorul Onisifor Ghibu și filosoful Dumitru D. Roșca.

„Lor li se adaugă și Valeriu Braniște, născut în Cincu – Brașov, dar care a făcut școala primară aici, în Săliște”, spune profesorul Marius Boromiz, directorul Liceului Teoretic „Ioan Lupaș”. Liceul, condus de el din 2014, reunește astăzi peste 850 de copii din unitățile de învățământ din Săliște, Mag, Săcel și Amnaș.

„La 1903, cu fonduri obținute majoritar prin subscripție publică, săliștenii au construit Sala de festivități a școlii, împreună cu alte opt săli de clasă”, a mai spus directorul. În trecut, Săliștea era descrisă drept „satul țăranilor cu biblioteci”.

Share This Article