Primarul din Rășinari propune referendum pe tema carierei de magneziu

M Alex
By
4 Min Read

Primarul din Rășinari propune un referendum pe tema carierei de magneziu

Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a anunțat că va supune Consiliului Local un proiect de hotărâre pentru organizarea unui referendum local privind cariera de magneziu propusă de compania Mineral Proiect Invest (MPI). Decizia vine după ce luni, peste 100 de localnici au participat la o adunare în fața Căminului cultural din comună, cerând organizarea consultării populare.

Adunarea a fost convocată de consilierul local PSD Nicu Streza, care le-a transmis participanților că referendumul trebuie inițiat de primar.

Edilul: Exploatarea nu va aduce mari beneficii financiare comunei

Într-o postare publicată marți pe Facebook, primarul Bogdan Bucur a declarat că încearcă să răspundă întrebărilor apărute după clarificările făcute cu o zi înainte. „Minereul de magneziu este un bun al Statului Român aflat pe teritoriul Comunei Rășinari. Această exploatare nu va aduce mari beneficii financiare comunei noastre”, a scris edilul.

Potrivit acestuia, Primăria va emite certificatul de urbanism, document în baza căruia vor fi stabilite avizele și acordurile pe care dezvoltatorul trebuie să le obțină pentru autorizare. „În momentul în care vom avea certificatul vă voi face cunoscut care sunt aceste avize și acorduri”, a adăugat primarul.

Bogdan Bucur a precizat că închirierea și concesionarea terenurilor aflate în proprietatea comunei sunt de competența Consiliului Local. „Orice solicitare în acest sens va fi analizată și supusă aprobării Consiliului Local, cu respectarea prevederilor legale. În acest moment nu avem o asemenea solicitare”, a menționat el.

Primăria va solicita ANRM informații despre prospecțiuni

Întrebat ce s-a descoperit în zonă, primarul a răspuns că Primăria nu deține aceste informații. „Aceste informații nu au ajuns la Primăria Rășinari datorită faptului că nu sunt de competența noastră. Firma care a făcut prospecțiunile a prezentat rezultatele Agenției Naționale de Resurse Minerale. Vom solicita ANRM să ne informeze referitor la rezultatele prospecțiunilor”, a transmis Bogdan Bucur.

Edilul a mai arătat că, după obținerea certificatului de urbanism, vor fi cunoscute exact condițiile pe care titularul trebuie să le îndeplinească și că toate aspectele vor fi aduse la cunoștința opiniei publice.

MPI: Proiectul va continua prin căutarea unui nou amplasament

Luni, Consiliul Local Săliște a respins în unanimitate concesionarea celor 10 hectare de teren solicitate pentru fabrica de procesare a minereurilor de magneziu. Reprezentanții Mineral Proiect Invest au transmis, într-un comunicat de presă, că au luat act de decizia consilierilor, dar consideră îngrijorător faptul că proiectul a fost respins înainte de o evaluare tehnică sau de mediu.

„Considerăm însă îngrijorător ca un proiect industrial de asemenea amploare să fie sancționat înainte de a avea posibilitatea să intre efectiv în aceste proceduri, într-un climat public în care au circulat informații incorecte, comparații cu proiecte fără legătură tehnologică și afirmații care nu au fost validate de autoritățile competente”, se arată în comunicatul companiei.

Potrivit MPI, aceste evaluări ar fi urmat să fie realizate în cadrul procedurilor legale, inclusiv studii privind impactul real al investiției asupra mediului. Compania a precizat că, deoarece a fost respinsă doar concesiunea terenului pentru fabrică, proiectul va continua prin căutarea unui nou amplasament pentru unitatea de procesare.

„Orice amplasament selectat va trebui să parcurgă integral procedurile de mediu, autorizare și consultare publică prevăzute de legislația română și europeană”, a mai transmis compania.

Share This Article