Doi bărbați din Brașov, reținuți pentru braconaj piscicol pe râul Olt
Doi bărbați din județul Brașov, în vârstă de 56 și 58 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați penal pentru braconaj piscicol. Aceștia au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce pescuiau ilegal cu plase în barajul de pe râul Olt, pe raza localității Arpașu de Jos.
Potrivit anchetatorilor, duminică, în jurul orei 06:30, cei doi ar fi pescuit cu plase în zona barajului, după care ar fi transportat peștele capturat la un autoturism parcat în apropierea digului.
În urma intervenției, polițiștii sibieni au ridicat o mașină, o barcă pneumatică, mai multe unelte de pescuit și aproximativ 44 de kilograme de pește de la cei doi bărbați. Cantitatea exactă de pește, de circa 44,3 kilograme, urmează să fie valorificată conform legii, iar autoturismul, ambarcațiunea și uneltele de pescuit au fost indisponibilizate în vederea confiscării, fiind considerate bunuri folosite la comiterea faptelor.
Pe baza probelor strânse, polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore. Cercetările continuă la nivelul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Captura de la Arpașu de Jos este rezultatul unei acțiuni de pândă de aproximativ 20 de ore, desfășurate de paznicii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sibiu în zona lacului de acumulare și a barajului Arpașu. Paznicii au fost sprijiniți de polițiștii Postului de Poliție Cârța, iar persoanele au fost prinse în flagrant în timp ce pescuiau pe apă.
