Șofer de TIR, lacrimi la vederea secțiunii Tigveni – Curtea de Argeș

M Alex
By
3 Min Read

Emoție și așteptare pe șantierul Autostrăzii Sibiu – Pitești: „Mi-au dat un pic lacrimile”

Un șofer de TIR din județul Argeș a reacționat emoționat la imaginile publicate pe rețelele sociale cu secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, un lot de 9,86 kilometri care se apropie de finalizare. Bărbatul, care locuiește în apropierea noului tronson, a mărturisit că priveliștea autostrăzii gata de inaugurare, cu benzile trasate și viaductul peste valea Bușaga, l-a impresionat profund.

„Când am venit acum din cursă, am văzut autostrada gata, luminată, trasate benzile, panouri fonoabsorbante pe margine, viaductul peste Bușaga, de lângă mine este la fel terminat tot, doar să fie dat în folosință. M-am dus și m-am uitat și eu de curios pe de la deal de autostradă pe dealurile copilăriei mele și sincer cu toate că-s om în toată firea, mi-au dat un pic lacrimile când am văzut ce poate ieși din mâna omului din niște dealuri abrupte, să faci o așa măreață autostradă”, a scris Ionel M., potrivit Libertatea.

Șoferul, care spune că petrece mult timp pe autostrăzi, a transmis și un mesaj de recunoștință celor care au contribuit la construcția lotului. „Cu toate că eu șofer de camion fiind și stau toată ziua pe autostrăzi, dar parcă asta a noastră pe aici este cu totul altceva. Cu mult respect vă doresc tuturor celor care ați contribuit cât de puțin la tot ce înseamnă autostrada asta din spatele casei mele practic, să vă dea Dumnezeu sănătate și tot binele din lume”, a adăugat el. Acesta a sugerat și amenajarea unui drum pe sub Viaductul Bușaga, o structură de aproape 650 de metri care traversează valea pârâului cu același nume, pentru a facilita accesul proprietarilor la terenurile din deal. „Restul este ca în poveste”, a conchis bărbatul.

Stadiul lucrărilor și termenul de deschidere

Secțiunea Tigveni – Curtea de Argeș a ajuns la un stadiu fizic de 99%, potrivit datelor prezentate de oficiali. Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat că deschiderea circulației depinde acum exclusiv de testele de siguranță ale Tunelului Momaia, primul tunel de autostradă din România forat prin munte. La finalul lunii septembrie, împreună cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urma să aibă loc un test final al sistemelor de monitorizare, prevenire și intervenție din tunel.

Lotul cuprinde 12 poduri, pasaje și viaducte, cu o lungime totală de 2.620 de metri, și a fost construit de antreprenorul austriac PORR. Lucrările au fost finalizate cu câteva luni înainte de termenul contractual stabilit pentru februarie 2027. Valoarea contractului este de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport.

Share This Article