Ministrul interimar al Apărării a inaugurat noul bloc chirurgical al Spitalului Militar Sibiu
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat vineri, 25 septembrie, la inaugurarea noului Pavilion Chirurgical Politraumă al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu. Cu această ocazie, oficialul a declarat că un spital modern nu trebuie să fie un privilegiu, ci o obligație firească a statului față de cetățeni.
„Condițiile decente într-un spital și echipamentele moderne nu sunt un lux. Nu sunt un favor pe care statul îl face medicilor sau pacienților și nici ceva pentru care ar trebui să ne felicităm excesiv. Sunt o obligație firească a statului față de oameni”, a scris Radu Miruță într-o postare pe Facebook.
Investiție de peste 158 de milioane de lei, finanțată în mare parte din PNRR
Potrivit ministrului, noul pavilion are peste 10.000 de metri pătrați și echipamente medicale în valoare de peste 25 de milioane de lei. Valoarea totală a investiției este de 158,47 milioane de lei, cea mai mare parte a fondurilor provenind din Planul Național de Redresare și Reziliență, alături de contribuțiile Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Sănătății.
Radu Miruță le-a mulțumit miniștrilor Dragoș Pîslaru și Attila Cseke pentru accelerarea acestor proiecte, precum și Direcției Medicale, echipei spitalului condusă de comandantul col. dr. Doru Moga și echipei din Secretariatul General al MApN, coordonată de Codrin Munteanu.
Ministrul a subliniat că două dintre cele șapte spitale realizate de România prin PNRR aparțin Armatei, dar a avertizat că acest rezultat nu trebuie să devină un motiv de autosuficiență.
„România ar fi putut construi și moderniza mai multe spitale prin PNRR și este păcat că nu s-a reușit. Tocmai de aceea, ceea ce vedem astăzi la Sibiu nu trebuie să fie capătul drumului. Trebuie să fie dovada că se poate și motivul pentru care căutăm finanțări și soluții pentru a continua”, a transmis Radu Miruță.
Un sistem medical militar puternic, parte din capacitatea de apărare a României
Ministrul interimar a legat investiția de rolul Armatei, arătând că investițiile în apărare nu înseamnă doar tehnică militară, ci și oameni.
„Pentru mine, investițiile în apărare nu înseamnă doar avioane, radare, drone sau tehnică militară. Înseamnă oameni. Înseamnă militarii pe care avem obligația să îi protejăm, dar și capacitatea Armatei de a fi alături de populația civilă atunci când este nevoie”, a scris acesta.
„Un sistem medical militar puternic este parte din capacitatea de apărare a României. Avem nevoie de spitale moderne, de medici și asistenți bine pregătiți și respectați și de capacitatea de a interveni rapid, inclusiv în situații de criză”, a continuat Radu Miruță.
O parte din mesajul său a fost adresată personalului medical. „Poți construi cel mai modern spital și poți cumpăra cea mai performantă aparatură. Fără medici, asistenți, infirmieri și întregul personal care intră zi de zi pe aceste uși pentru a avea grijă de oameni, ele rămân doar beton și tehnologie”, a afirmat ministrul, mulțumindu-le pentru „nopțile nedormite”, profesionalism și răbdarea cu care îi tratează pe pacienții speriați sau aflați în suferință.
„Un spital modern nu este un privilegiu. Un medic care are instrumentele necesare pentru a salva o viață nu cere prea mult. Iar un pacient tratat în condiții decente nu primește un favor. Primește respectul pe care statul este dator să i-l dea”, și-a încheiat Radu Miruță mesajul.
Proiectul de la Sibiu, aproape scos de pe lista PNRR
La inaugurare, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că investiția de la Sibiu a fost la un moment dat în pericol să piardă finanțarea din PNRR. „Când am venit în iunie anul trecut la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene am constatat că, în urma întârzierilor care existau, Comisia Europeană sugera României să păstreze doar trei spitale, doar trei din toate cele peste 30”, a afirmat Pîslaru. Potrivit acestuia, finanțarea a fost menținută în urma unor „negocieri grele” cu Comisia Europeană.
Un bloc chirurgical așteptat de 20 de ani
Noul bloc chirurgical a fost construit în curtea Cazărmii 1044 și are subsol, parter și trei etaje. În clădire funcționează Unitatea de Primiri Urgențe, un bloc operator cu șase săli de operație, secția de Anestezie și Terapie Intensivă cu 15 paturi și un compartiment de transfuzii. Tot aici se află un sector de imagistică, dotat cu CT, ecograf, angiograf și RMN.
Lucrările au început în noiembrie 2023 și ar fi trebuit să se încheie în august 2025. Termenul a fost amânat până în iunie 2026, iar finalizarea a fost anunțată în august 2026 de ministrul interimar al Sănătății, Attila Cseke. După recepție a urmat dotarea cu echipamente medicale, cumpărate tot prin PNRR.
