Bazar caritabil la Centrul de Sprijin Oncologic Sus Inima din Sibiu
Centrul de Sprijin Oncologic Sus Inima, situat pe strada Constantin Noica, numărul 26, a găzduit sâmbătă un bazar caritabil. Participanții au putut descoperi obiecte handmade create de beneficiari, voluntari și prieteni ai asociației, dar și obiecte donate. Fondurile strânse în urma evenimentului sunt folosite pentru a susține activitatea asociației și sprijinul oferit persoanelor afectate de cancer.
Bazarul a început în jurul orei 10, iar până în jurul orei 12, câteva zeci de persoane trecuseră deja pragul centrului.
Oferta bazarului: cărți, haine și obiecte handmade
La bazar au fost disponibile cărți primite din donații, cu prețuri de 15, 20 și 30 de lei, și semne de carte, unele brodate manual, la prețul de 20 de lei. Ghivecele pictate costau 25 de lei, iar un tablou cu flori uscate era scos la vânzare pentru 100 de lei.
Au fost puse spre vânzare și haine pentru copii la preț unic de 15 lei, precum și tricouri pictate pentru adulți. Bijuteriile au avut preț unic de zece lei, iar accesorii precum genți, portofele și pantofi au avut prețuri variabile. Cei care au ajuns la bazar au putut cumpăra și diverse electrocasnice și veselă.
Carmen Chindriș: „Ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă ce facem”
Carmen Chindriș, președinta Asociației Sus Inima, a explicat ce înseamnă această primă ediție a bazarului. „Ne-am hotărât, de anul acesta, să începem cu o ediție de bazar. Ne dorim foarte tare ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă ce facem la Centrul de Suport Oncologic din Sibiu, să știe ce servicii acordăm pacienților și aparținătorilor, ce înseamnă comunitatea Sus Inima și să avem și varianta în care să vindem ceea ce facem la workshop-urile asociației pe care le organizăm o dată pe lună”, a declarat aceasta.
„Pentru că știm că sunt foarte mulți oameni care n-au neapărat o posibilitate financiară care să le permită să ofere bani sau sponsorizări, ne-am gândit că sigur sunt oameni care vor dona sau vor face un obiect. De exemplu, avem o doamnă care a făcut bijuterii, portmonee sau obiecte din ceramică. Sunt de asemenea persoane care aveau lucruri foarte bune acasă, primite sau cumpărate și pe care nu le-au folosit. O doamnă ne-a donat în jur de 40 de articole vestimentare noi, cu etichetă, de la branduri renumite”, a mai spus Carmen Chindriș.
Bazarul, organizat o singură dată pe an
Zeci de persoane care au avut curiozitatea să vadă centrul au venit la bazar în primele ore de la deschidere. „Ne dorim și să strângem bani, cu această ocazie, pentru Casa Sus Inima, unde îi cazăm pe cei care vin la radioterapie și chimioterapie pe o perioadă de 45 până la 60 de zile. Ne place să arătăm oamenilor ce facem cu banii lor, cu fondurile pe care le primim și ne place să raportăm tot, iar pentru asta cred că trebuie să și creăm evenimente unde să poată să vină să avem un dialog sincer”, a mai spus ea.
Potrivit președintei asociației, inițiativa va continua să fie organizată în fiecare an. „Cred că s-a cumpărat câte puțin din fiecare, pentru că nu știu dacă oamenii au venit efectiv să-și achiziționeze lucruri, cât au venit să susțină activitatea asociației și să ne cunoaștem mai bine. Vrem să facem acest bazar o singură dată pe an pentru că avem în plan multe activități de prevenție, de informare, de educație în ceea ce privește cancerul și să nu uităm care este scopul nostru”, a concluzionat Carmen Chindriș.
