Licitație lansată pentru sala de sport a Școlii Gimnaziale Radu Selejan din Sibiu
Primăria Sibiu a scos la licitație contractul pentru construcția sălii de sport și amenajarea terenurilor sportive de la Școala Gimnazială Radu Selejan, din cartierul Vasile Aaron. Valoarea estimată a contractului este de 9,22 milioane de lei fără TVA, iar constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru execuția lucrărilor, plus maximum două luni pentru recepție. Ofertele pot fi depuse până în 21 octombrie, ora 15.00, câștigătoare urmând a fi desemnată oferta cu cel mai mic preț.
Valoarea totală a investiției, anunțată în martie, este de 14,43 milioane de lei. Proiectul fusese anunțat încă din aprilie 2023, când valoarea estimată era de 12,5 milioane de lei, bani din bugetul local. În octombrie 2025, după apariția unei petiții a părinților, primăria preciza că fuseseră finalizate doar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, iar investiția urma să fie analizată pentru includerea în bugetul din 2026.
Directoarea școlii, Nelia Corobană, a declarat că proiectul era așteptat de mult timp de întreaga comunitate școlară. „Proiectul devine vis împlinit. De aproape un deceniu, elevi, profesori și părinți deopotrivă au așteptat construirea unui spațiu adecvat pentru desfășurarea orelor de educație fizică și sport. Suntem o comunitate școlară mare, 700 de elevi, 3 profesori de educație fizică și sport, 29 de clase, 12 de gimnaziu și 17 de primar, iar în ultimii ani desfășurarea orelor de sport a reprezentat o provocare majoră”, a spus directoarea.
Sala de sport a fost solicitată de părinți printr-o petiție inițiată în toamna lui 2025, care a strâns peste 1.200 de semnături. Semnatarii cereau explicații pentru întârzieri, un calendar clar al lucrărilor și asumarea unui termen realist de finalizare. Școala nu are în prezent o sală de sport proprie; orele de educație fizică se țineau anterior în două săli improvizate, dar una dintre ele a fost transformată în sală de clasă, astfel că toate clasele au rămas să împartă o singură sală adaptată, situație descrisă de părinți drept „practic, imposibil de realizat”.
Ce va cuprinde noua investiție
Noua clădire va fi ridicată în incinta școlii de pe strada Șoimului nr. 13, în prelungirea laturii nord-vestice a corpului existent, fără a fi lipită de acesta. Sala va avea regim de înălțime parter și o înălțime maximă de 9,90 metri, iar suprafața construită propusă este de 1.059 de metri pătrați. Pentru eliberarea amplasamentului, sera existentă va fi relocată, iar placa de beton din curte va fi spartă parțial.
Vestiarele, dușurile, grupurile sanitare, cabinetul profesorilor, magazia și centrala termică vor fi amplasate pe un singur nivel, pe latura sud-vestică a clădirii. Vor fi realizate vestiare pentru fete și băieți, precum și un vestiar pentru profesori. În sala de sport va fi montat un sistem de pardoseală special, cu strat de uzură de tip covor PVC, iar în vestiare, grupuri sanitare și pe holuri va fi pusă gresie antiderapantă. La nivelul tavanului și pe laturile scurte, în spatele porților, vor fi montate plase de siguranță, iar toate ușile de ieșire vor avea bară antipanică.
Pereții exteriori ai sălii vor fi realizați din panouri de tip sandwich rezistente la foc, iar tâmplăria exterioară va fi din aluminiu, cu trei straturi de geam termoizolator. Sala va fi încălzită și ventilată cu aparate montate pe acoperiș, care pot funcționa cu până la 100% aer proaspăt și vor fi alimentate de patru pompe de căldură. Zona vestiarelor va fi încălzită cu radiatoare, alimentate de alte două pompe de căldură aer-apă, iar apa caldă va fi asigurată printr-un boiler de 1.000 de litri, la care vor fi conectate și opt panouri solare montate pe clădire.
Terenuri de handbal, minifotbal și baschet
În curtea școlii va fi amenajat un teren de handbal și minifotbal de 20 pe 40 de metri, dotat cu două porți, și un teren de baschet de 15,24 pe 28,65 de metri, cu două panouri. Ambele terenuri vor avea suprafața din asfalt și vor fi marcate cu vopsea bicomponentă albă sau galbenă. Documentația precizează că accesoriile sportive vor fi montate conform specificațiilor producătorului, astfel încât să se evite accidentarea elevilor.
Proiectul mai include o platformă asfaltată, refacerea zonei asfaltate din curte, trotuare din dale de beton în jurul noii clădiri și plantarea de arbori ornamentali în spațiile verzi. Firma câștigătoare va trebui să ofere o garanție de 60 de luni pentru lucrări, iar autoritatea contractantă nu va acorda plăți în avans. Plățile se vor face doar pentru lucrările executate efectiv, după verificarea acestora de către dirigintele de șantier.
Pentru a participa la licitație, constructorii trebuie să demonstreze că au executat în ultimii cinci ani lucrări similare în valoare de cel puțin 7,8 milioane de lei fără TVA, în cel mult trei contracte. Li se cer, de asemenea, certificări pentru sistemele de management al calității și al mediului.
