Călin Georgescu, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de înșelăciune cu prejudiciu de peste un milion de euro
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru 24 de ore, în cadrul unui dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au rămas mai bine de șase ore la domiciliul acestuia, iar în jurul orei 15:00 a fost condus la sediul central al DIICOT pentru audieri.
În fața sediului instituției s-au adunat câteva zeci de persoane care și-au exprimat susținerea față de fostul candidat.
Percheziții în București și în localități din Ilfov
Luni, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
Ancheta vizează infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Mecanismul descris de anchetatori
Potrivit DIICOT, din actele de urmărire penală reiese că, în cursul lunii septembrie 2021, trei persoane – doi cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian de 56 de ani – au constituit un grup infracțional organizat care a acționat coordonat sub autoritatea unui lider, cetățean român de 64 de ani, în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste.
Anchetatorii arată că liderul le-a atribuit celorlalți doi membri roluri clare în cadrul mecanismului infracțional, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești.
Conform procurorilor, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în București și în județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. Astfel, victima a fost determinată să transfere peste 1.000.000 de euro. Ulterior, sub pretextul că finanțarea poate fi majorată la 15.000.000 de euro, cu condiția unei garanții suplimentare, persoana vătămată a fost determinată să transfere încă 100.000 de euro.
Prejudiciul total înregistrat de persoana vătămată depășește 1,1 milioane de euro, potrivit DIICOT.
Alte persoane audiate la DIICOT
Tot luni, la sediul DIICOT a fost adus și Ion Negoescu, cel care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu Răzvan Leu, omul de afaceri din Buzău păgubit în dosar.
Răzvan Leu a confirmat că este persoana care a formulat plângerea penală aflată la baza dosarului instrumentat de procurorii DIICOT care îl vizează pe Georgescu. Într-o declarație transmisă presei, Leu a precizat că a depus plângerea în ianuarie 2024, după ce ar fi pierdut peste un milion de euro în urma unei promisiuni de finanțare care nu s-ar mai fi concretizat niciodată.
De asemenea, omul de afaceri Ionel Rusen se află la DIICOT pentru audieri.
