Trei tineri, sub control judiciar după o bătaie pe Calea Dumbrăvii din Sibiu
Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani sunt cercetați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce au fost implicați într-o bătaie pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu. Măsura a fost dispusă joi de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, în noaptea de 21 spre 22 august, în jurul orei 01:50, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la un conflict între mai multe persoane pe Calea Dumbrăvii. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că trei tineri ar fi intrat într-un conflict verbal cu un bărbat de 53 de ani, cu fiul acestuia, un tânăr de 21 de ani, și cu o tânără de 22 de ani, toți din Sibiu.
Conflictul verbal ar fi degenerat într-o bătaie, iar cei trei tineri au părăsit locul faptei înainte de sosirea echipajelor de poliție. Bărbatul de 53 de ani a fost transportat la spital și a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, iar unul dintre tinerii agresați a necesitat, de asemenea, îngrijiri medicale.
În urma sesizării, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar cercetările au continuat pentru documentarea activității infracționale. Ca urmare a investigațiilor desfășurate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, cei trei tineri implicați în conflict au fost identificați: un tânăr de 26 de ani din municipiul București, un tânăr de 23 de ani din județul Călărași și un tânăr de 21 de ani din județul Ilfov.
În urma administrării probatoriului, față de cei trei a fost dispusă miercuri măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. Ziua următoare, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
