Păltinișul găzduiește a treia ediție a evenimentului „Generații în Mișcare”
Asociația Sportivă Clubul Cibinium organizează duminică, 20 septembrie, cea de-a treia ediție a evenimentului „Generații în mișcare”, desfășurat anul acesta sub tema „Voluntariat în natură”. Activitățile se vor derula între orele 10:00 și 17:00, cu punct de întâlnire terenul de sport din stațiunea Păltiniș.
Pe durata întregii zile, participanții vor putea lua parte la jocuri recreative, probe de orientare și cățărări pe panou de escaladă. Totodată, programul include ateliere practice de prim ajutor și sesiuni de instruire dedicată deplasării în siguranță pe traseele montane. Cei prezenți sunt invitați să se implice activ și în acțiuni de ecologizare a stațiunii, în spiritul temei din acest an.
Patru drumeții ghidate în Munții Cindrel
Un punct central al ediției îl reprezintă cele patru drumeții ghidate prin Munții Cindrel, organizate în parteneriat cu programul „Anii Drumeției”. Ghizii montani vor conduce grupurile pe trasee cu plecări la orele 10:00, 12:00 și 14:00, cu opriri la repere cunoscute din zonă, precum Casa lui Noica, Schitul Păltiniș sau Poiana Oncești. Rutele sunt accesibile inclusiv pentru familii.
Participarea la drumeții este gratuită, însă necesită înscriere prealabilă prin formularele dedicate, disponibile pe pagina de Facebook a Asociației Sportive Clubul Cibinium.
