“Clasicul” fitness pierde teren la Sibiu: CrossFit, Zumba și Kangoo, noile sporturi la modă
Recent, tendințele de antrenament din Sibiu s-au schimbat radical, iar clienții se îndepărtează din ce în ce mai mult de antrenamentele clasice din sălile de fitness. Interesul pentru sporturi de grup, care combină mișcarea cu distracția și socializarea, a crescut exponențial. Activități precum crossfit-ul, zumba sau kangoo jumps câștigă popularitate, având capacitatea de a oferi nu doar un exercițiu fizic, ci și motivație, energie și sentimentul unei comunități unite.
Cei care se dedică crossfit-ului consideră că acest tip de activitate fizică este complementară multor discipline sportive, afirmând că ajută la îmbunătățirea performanțelor în diverse arii. „Crossfit-ul este sportul sporturilor. Indiferent ce practici, acesta îți va aduce beneficii. De fiecare dată este ceva nou, iar lipsa rutinei tradiționale este un mare plus. Comunitatea este esențială, nu este doar despre antrenament, ci despre un stil de viață pe care foarte mulți îl caută”, spune Eugen, antrenor la CrossFit Sibiu.
În contrast cu intensitatea crossfit-ului, zumba se concentrează pe o atmosferă relaxată, unde distracția îmbină efortul fizic. „La noi energia și buna dispoziție sunt în prim-plan. Cei care vin nu caută doar sport, ci și o stare de bine. Comunitatea noastră a evoluat frumos, în ciuda provocărilor aduse de pandemie. Majoritatea participanților sunt femei, iar cererea rămâne constantă”, adaugă Laurențiu Fugaru de la Alegria Studio Sibiu.
Kangoo jumps a devenit, de asemenea, o alegere populară printre sibieni. Acest tip de antrenament este accesibil și apreciat de toate vârstele, având un impact redus asupra articulațiilor. „Participanții pot fi de la 6 la 90 de ani, fiecare adaptând exercițiile la nivelul său. Acest sport contribuie la îmbunătățirea poziției corpului și tonusului. Avem inclusiv instructori mai în vârstă, care demonstrează că vârsta nu este o barieră”, explică Cristina Popa, reprezentant Jump4 Fun.
O altă activitate care prinde avânt este cycling-ul indoor, unde accentul este pus pe deconectare și experiență. „Observăm o schimbare în mentalitatea oamenilor care caută să facă sport într-un mod relaxant. Venind la clasele noastre, participanții se bucură de comunitate și de ocazia de a experimenta ceva nou. Vrem să creăm un spațiu unde oamenii să se simtă bine și să se elibereze de stres”, afirmă Ștefana Mihăiloaie de la Cycling Sibiu.
În ceea ce privește costurile, tarifele sunt accesibile pentru toate bugetele. De exemplu, participarea la o clasă de cycling costă 25 de lei pe ședință, cu opțiunea abonamentelor flexibile, iar pentru CrossFit, prețul pentru o ședință este de 50 de lei și 400 de lei pentru un abonament lunar. De asemenea, kangoo jumps costă 35 de lei, iar zumba 35 de lei pentru o ședință, cu prețuri mai reduse la abonamente.
