Control de amploare ANPC înainte de sărbători: alimente expirate, produse cu mucegai și zeci de magazine închise
În intervalul 8 – 12 decembrie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control de amploare la nivel național, vizând mai mult de 1.700 de operatori economici. Această acțiune a fost motivată de necesitatea de a asigura respectarea normelor legale, cu atât mai mult cu cât se apropie sărbătorile, perioadă în care consumul de produse alimentare crește semnificativ.
Rezultatele acestor controale au fost alarmante, ieșind la iveală nereguli grave care au dus la aplicarea unor amenzi cumulate de peste 14,4 milioane de lei. Comisarii ANPC au emis nu mai puțin de 2.029 de amenzi contravenționale și 776 de avertismente pentru încălcările legislației privind protecția consumatorilor. S-au retras de la vânzare produse neconforme în valoare de peste 1,17 milioane de lei, iar alte bunuri, de aproape 1,57 milioane de lei, au fost oprite temporar la comercializare.
Printre neregulile descoperite, se numără comercializarea de alimente expirate sau depreciate, inclusiv legume și fructe cu mucegai. Comisarii au observat și discrepanțe între țara de origine afişată pe eticheta de raft și cea de pe ambalajul produsului real. La capitolul produsele de panificație, au fost identificate diferențe între gramajul afișat și cel real, iar în unele puncte de lucru au fost găsite în lipsă instrumente de măsurare esențiale.
Dacă nu era de ajuns, inspectorii au descoperit echipamente și ustensile utilizate în procesele de producție sau depozitare care prezentau un grad avansat de uzură, cu rugină și impurități, iar pavimentul nu era întreținut corespunzător, având depuneri consistente de murdărie și reziduuri alimentare. De asemenea, respectarea condițiilor și temperaturilor recomandate pentru conservarea alimentelor a fost frecvent ignorată, ceea ce evidențiază un risc major pentru sănătatea consumatorilor.
Una dintre problemele cele mai serioase a fost lipsa informării corecte cu privire la ingredientele cu potential alergen, expunând consumatorii la riscuri grave. În foarte multe locații, informațiile referitoare la prețuri și alte detalii obligatorii pentru consumatori erau fie incomplete, fie afișate greșit, încălcând normele de transparență comercială.
Conducerea ANPC a anunțat că inspecțiile vor continua până când toți operatorii economici vor respecta în totalitate legislația în vigoare și standardele de igienă impuse, pentru a proteja consumatorii și a preveni astfel de derapaje grave în comerț.
